Sporturi   •   Tenis   •   PRESA INTERNAȚIONALĂ

Revenirea incredibilă a Irinei Begu face ocolul Europei » Ce a scris presa internațională

Sursa foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 26 martie 2016

Irina Begu a învins-o pe Sabine Lisicki în trei seturi și s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Miami. Românca a revenit de la 0-5 în setul decisiv și s-a impus la tiebreak.

Revenirea spectaculoasă a lui Begu nu a trecut neobservată de jurnaliștii sportivi din presa internațională.

"Sabine Lisicki a suferit o dezamăgire cruntă. În țara sa adoptivă Florida, SUA, jucătoarea de 26 de ani a pierdut vineri duelul din turul al doilea împotriva româncei Irina Camelia Begu în ciuda avantajului de 5-0 din setul decisiv și a unei mingi de meci la 5-2", scrie Kicker în ediția online.

"După două ore și 21 de minute, românca de 25 de ani câștigă prima sa minge de meci, la 6-4, 1-6, 7-6. Nici chiar Begu nu s-ar fi gândit cu câteva minute în urmă că acest lucru s-ar putea întâmpla. Begu a luptat game după game pentru a reveni în meci și a forțat tie-break-ul. Aici românca și-a învins adversara din Germania cu 7-2", relatează sport.de despre succesul Irinei.


"Sabine Lisicki s-a prăbușit la 5-0 în al treilea set", notează și site-ul publicației franceze L'Equipe.

În turul al treilea de la Miami, Irina Begu va juca împotriva numărului 101 WTA, cehoaica Kristyna Pliskova, care a trecut mai departe după ce adversara sa din turul doi, Belinda Bencici, a abandonat în primul set.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.