Tenis

Șansă pentru Irina Begu » Românca a scăpat de o adversară din top 10 și va juca împotriva unei jucătoare din afara top 100

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 26 martie 2016

Pentru un loc în optimile de finală de la Miami, Irina Begu trebuia să se dueleze cu învingătoarea meciului dintre Belinda Bencic, una dintre favoritele turneului, și Kristyina Pliskova.

Bencic, locul 10 WTA, pornea ca favorită, însă s-a retras în primul set, după cinci game-uri. Elvețianca a acuzat probleme la spate și, după ce s-a consultat cu antrenorul, a renunțat, anunță presa din SUA.

Astfel, Begu și Pliskova, locul 101 WTA, se vor duela în turul III.  Cel mai probabil, meciul se va disputa duminică.

Românca și cehoaica au mai jucat o singură dată, în 2010, la un turneu ITF din Coreea de Sud, când Begu s-a impus în trei seturi, scor 4-6, 6-1, 6-4.

Astăzi, de la ora 21:00, Halep va juca în turul III cu Julia Goerges. Meciul va fi în direct pe DolceSport și liveTEXT pe GSP.RO.

Irina Begu, locul 35 WTA, s-a calificat aseară în turul III al turneului de la Miami, după ce a eliminat-o pe Sabine Lisicki, scor 6-4, 1-6, 7-6(7-2).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.