Sporturi   •   Handbal   •   ACCIDENTARE

Gabi Szucs s-a accidentat » Interul stânga al ”naționalei” României trebuie să stea două săptămâni cu mâna dreaptă în ghips

Gabi Szucs a jucat în tricoul României la turneul preolimpic de la Aarhus FOTO Cristi Preda

Articol de Marian Ursescu   —  duminică, 27 martie 2016

Veşti proaste pentru naționala României, calificată la Jocurile Olimpice de la Rio.

Gabriella Szucs, jucătoare de bază în apărarea "tricolorelor", s-a accidentat la ultimul meci de campionat, cel câștigat de echipa sa de club, HCM Baia Mare, 27-22 cu HCM Roman, pe teren propriu.

La una din faze, Gabi s-a lovit la degetul mic de la mâna dreaptă. Deși avea dureri mari, Gabi a continuat să joace. Radiografia făcută după meci însă a dezvăluit faptul că handbalista are degetul mic, de la mâna dreaptă, rupt.

"Mi s-au recomandat două săptămâni în care să stau cu mâna în ghips. După prima săptămâna va trebui să merg la un nou control medical", a declarat Gabi. Ea nu va face deplasarea cu echipa pentru meciul de la Craiova, care se va disputa luni, de la ora 16:30.

Szucs va reveni pe finalul sezonului și speră să fie ferită de ghinioane, jucătoarea dorind să prindă echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.