Cum toate cele 28.000 de bilete pentru meciul de azi s-au dat în ziua punerii în vânzare, iar mulţi fani n-au reacţionat în timp util, "bişniţa" online a înflorit.
Pe site-uri de specialitate, ultimele zile au venit cu un boom de tichete, de la invitaţii la bilete de peluze, tribuna a doua, întâi sau chiar VIP.
Recordul: un clujean vinde un bilet de tribuna întâi la un preţ exorbitant, 2.000 de lei!
Preţ de zece ori mai mare
Utilizatorul "ionut" poate face, astfel, un profit de 1.800 de lei, un bilet la acea categorie costând, iniţial, 200 de lei. Acesta îl oferă cu un preţ de 10 ori mai mare!
Totuşi, este una dintre excepţii, deşi şi alte bilete sar bine de 500 de lei. În general, acestea sunt oferite într-o plajă ce variază între 200 şi 300 de lei.
"Aveţi grijă la biletele cumpărate pe internet! Cele imprimate pot fi scoase în mai multe exemplare şi aţi putea fi înşelat"
oficial FRF
Care erau preţurile biletelor până la epuizare
Fanii "naţionalei" puteau cumpăra maximum 4 bilete pentru meciul cu Spania, care costau între:
- 50 lei (peluze)
- 100 lei (tribuna a II-a şi family zone)
- 200 lei (tribuna I)
- 500 lei (VIP etaj 4)
- 600 lei (VIP etaj 3)
{{text}}