La capitolul evenimente sportive majore, istoria Clujului nu este una foarte bogată. Capitala Ardealului îşi trăieşte gloria abia de un an, după ce a reuşit să modernizeze două baze sportive importante: Cluj Arena şi Sala Polivalentă.
"Clujenii au fost dintotdeauna dinamici. Le-a plăcut mereu să urmărească sportul, dar şi să-l practice, studenţii fiind cei care au dat startul în fotbal, handbal, baschet sau polo. Clujul a găzduit întreceri naţionale la multe discipline sportive, inclusiv la atletism, dar nu şi evenimente majore la nivel internaţional", a explicat campioana olimpică de la Sydney 2000, Gabriela Szabo.
Performanțe atletice
Meciul de azi, dintre România şi Spania, este a treia partidă de fotbal pe care o joacă aici naţionala "tricoloră". Primele două au fost găzduite tot pe stadionul "Ion Moina", actuala Cluj Arena. În 1923, România a pierdut cu 0-6 în faţa selecţionatei Cehoslovaciei şi a revenit la Cluj abia în 2008, cînd echipa antrenată de Victor Piţurcă a pierdut meciul cu Lituania cu 0-3 în preliminariile CM 2010.
Primul meci internaţional de fotbal găzduit de Cluj a avut loc însă mult mai devreme, cu ocazia inaugurării Stadionului Orăşenesc, aflat pe locul actualei arene moderne. Apariţia Stadionului Orăşenesc i se datorează unui atlet clujean, Ştefan Somodi, care a devenit vicecampion olimpic la Londra 1908 la săritura în înălţime.
Această medalie nu se regăseşte însă în palmaresul olimpic al României, ci în cel al Ungariei, Transilvania fiind în acel moment parte a Imperiului austro-ungar. Cum Somodi se antrena prin curţile şcolilor, edilii ardeleni au decis construirea unui stadion pe terenul Parcului Central. Trei ani mai târziu, arena cu 1.500 de locuri şi o tribună de lemn este inaugurată, moment în care este organizat un meci de fotbal între selecţionata oraşului şi echipa turcă Galatasaray Istanbul, gazdele câştigând cu scorul de 8-1.
Stadionul a fost redenumit "Ion Moina" la începutul anilor '90, în memoria fostului atlet clujean, multiplu campion naţional la 100 metri.
9 ediţii de Trofeul Carpaţi
Cele mai multe competiţii internaţionale pe care le-a găzduit Clujul în ultimii 25 de ani sunt cele de handbal feminin, ardelenii fiind suporterii preferaţi ai Trofeului Carpaţi. Turneul amical, care s-a desfăşurat în vechea sală "Horea Demian", a fost organizat aici de opt ori consecutiv în perioada 2001-2008, și apoi în 2015, de noua arenă. "Naţionala" României a jucat la Cluj, tot în noua Sală Polivalentă, în preliminariile Campionatului Mondial 2015, cu Serbia.
Pista Iolandei Balaş
În 2009, cînd au fost demarate lucrările de demolare şi modernizare la fostul stadion "Ion Moina", edilii clujeni au dorit relocarea pistei de atletism în afara stadionului. "Iolanda Balaş a dus o mare bătălie pentru păstrarea pistei de atletism pe noua arenă din Cluj. În proiectul iniţial, stadionul era unul exclusiv pentru fotbal şi rugby, dar la insistenţele doamnei Ioli, reprezentanţii oraşului au refăcut proiectul", a mărturisit fostul ministru al TS, Gabriela Szabo.
Program plin pentru Cluj
Până la meciul de fotbal România-Spania, clujenii au putut asista la multe alte evenimente sportive majore: în februarie, Sala Polivalentă a găzduit întâlnirea de tenis din "sferturile" FedCup dintre România şi Cehia, în martie a avut loc meciul de handbal feminin dintre România şi Norvegia din preliminariile CE 2016. Tot la Cluj, echipa naţională de rugby a câştigat partida cu Portugalia, contând pentru CEN. Iar calendarul va continua cu partida din 16-17 aprilie dintre România-Germania în FedCup, cu România-Spania în Cupa Davis în 15-17 aprilie, cu Campionatul European de Snooker. În 2017, oraşul ardelean va organiza şi două evenimente în premieră pentru sportul românesc: Europenele de gimnastică, competiţie pe care Bucureştiul a ratat-o, dar şi o grupă a Europenelor de baschet masculin.
{{text}}