BMW sare în ajutorul celor două "electrice" ale sale, i3 și i8, cu mai multe pachete și servicii care să susțină dezvoltarea pieței de automobile de acest gen de la noi
Vehiculele electrice au apărut de ceva timp ca o soluție alternativă în fața mașinilor cu ardere internă (diesel sau benzină) și GPL. S-au făcut pași în acest sens: autonomia bateriei a început să crească, stațiile de alimentare s-au înmulțit, alimentarea cu curent se poate face și la priză normală, dar durează foarte mult, până la 10 ore, ca să se încarce 100%. Pașii sunt mărunți, însă rămâne în continuare soluția pentru viitor. Singura, de altfel!
Statul român nu face mare lucru în acest sens. Toate stațiile de încărcare de pe la noi sunt private. Clienții români nu se înghesuie să cumpere vehicule electrice. Cu o mașină pur "electrică" nu te poți încumeta la un drum București - Constanța pentru că nu ajungi la destinație din pricina limitelor bateriei. Și ar mai fi ceva, clientul unei "electrice" e obligatoriu să stea la casă. Cine locuiește la bloc și n-are parcare subterană, poate să-și ia gândul pentru că n-are cum s-o încarce peste noapte atunci când curentul este mai ieftin, varianta scoaterii prelungitoarelor pe balcon fiind o soluție neindicată.
În noiembrie 2015, România devenea a 50-a piaţă BMW i la nivel mondial, constructorul german afișându-se cu două variante: modelul electric i3 şi modelul plug-in hybrid sportiv i8. BMW România a demarat atunci un pachet extins de programe şi servicii, BMW 360, care să susţină dezvoltarea pieței de automobile electrice în România:
1. Staţii de încărcare BMW i WallBox.
BMW i3 se poate conecta la o priză de 220V obişnuită (12A), cu împământare, care asigură o putere de încărcare de maximum 2,7 kW. Astfel bateria poate fi încărcată integral în aproximativ 10 ore. Clienții pot opta pentru BMW i WallBox Pure (814 Euro Ă TVA, fără costuri de instalare) este cea mai accesibilă staţie dedicată încărcării automobilelor electrice şi asigură o putere maximă de 3,6 kW pentru a alimenta bateria în aproximativ 8 ore. Există și varianta BMW i WallBox PRO (1665 Euro Ă TVA) care asigură o puterea maximă 7,4 kW pentru o încărcare în aproximativ 4 ore.
2. Automobil la schimb pentru concedii.
Conform studiilor realizate de către BMW, distanţa medie zilnică pe care o parcurge un automobil de oraş este de 45 de km. Cu posibilitatea de a-l încărca în fiecare zi, cu o autonomie maximă de până la 190 km, BMW i3 este o variantă interesantă de oraș. Pentru călătoriile de vacanţă, BMW asigură servicii de închiriere automobile la preţuri preferenţiale. Costurile variază în funcţie de durata închirierii şi numărul de zile, cu un preţ de început de 55 de euro pe zi.
25.880 €(TVA inclus) costă un BMW i3 în România
133.920 €(TVA inclus) este prețul pentru un BMW i8 în România
3. Finanţare și flexibilitate în opţiuni.
BMW Select este o formulă cu valoare reziduală de până la 51,6%, asigurând o rată lunară cu jumătate mai mică faţă de un serviciu de finanţare obişnuit. La finalul perioadei de finanţare: clientul poate preda maşina pentru a achiziţiona una nouă, fără achitarea valorii reziduale; poate prelungi contractul de finanţare eşalonând valoarea reziduală sau poate cumpăra maşina achitând valoarea reziduală.
Caracteristici tehnice BMW i8
- Număr de uşi/locuri 2/4
- Lungime/lăţime/înălţime (mm) 4.689/1.942/1.293
- Ampatament (mm) 2.800
- Capacitate cilindrică (cm3) 1.499
- Putere (CP) 231
- Cuplu (Nm) 320
Tehnologie BMW eDrive: electromotor hibrid sincron, cu electronică de putere, modul integrat de încărcare şi mod generator pentru recuperare
- Putere (CP) 131
- Cuplu (Nm) 250
- Puterea sistemului (CP) 362
- Cuplu (Nm) 570
Transmisie
- pentru motorul cu ardere internă automată, cu şase trepte
- pentru electromotor automată, în două etape
Performanţe
Acceleraţie 0-100 km/h (s) 4,5
Viteză maximă (km/h) 250
Viteză maximă (regim electric) km/h 120
Autonomie (km) 500
Autonomie în regim electric (km) 35
Consum
Mixt (l/100 km) 2,5
CO2 (g/km) 59
Date tehnice - BMW i3 170CP Aut
Tip baterie Lithium-ion
Nr. locuri 4
Putere maximă 170CP
Cuplu maxim 250 Nm
Viteza maximă 150 km/h
0-100 km/h 7.2s
Tracțiune spate
{{text}}