Liga 1

Marica anunță că Steaua este de neoprit: "Nimeni nu ne poate sta în cale" » Ce spune despre accidentare și meciul cu Pandurii

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 29 March 2016

Ciprian Marica, atacantul Stelei, a vorbit despre meciul roș-albaștrilor cu Pandurii și spune că este apt de joc după accidentarea suferită.

"Mă simt foarte bine. M-am antrenat zi de zi cu echipa. Fac de o săptămână antrenamente normale. Sunt apt 100%. Am pierdut doar două etape și sunt bucuros. Mâ gândeam că va dura mai mult, dar recuperarea a decurs mai bine. 

Marijana nu este vrăjitoare și nu are vreo metodă în afara legii. Folosește doar un aparat electric. Doar asta face și o face foarte bine. M-a recuperat în timp record. Nimeni nu își explică, dar nu este nicio magie la mijloc", a spus Marica la conferința de presă.

...despre meciul cu Pandurii:"Mâine este un meci foarte important. Mergem sâ câștigăm cele trei puncte și sper să facem un meci cât mai bun. Dacă ne vom face jocul nostru, nimeni nu ne va putea sta în cale.

Avem și noi problemele noastre. Varela nu va ajunge la meci și mulți jucători vin de la națională. Sunt bucuros că revenim la București, pe Arena Națională. Este un stadion de cinci stele și are un gazon bun".

...despre lupta la titlu:"Avem șanse mari să câștigăm campionatul. Vrem să facem asta și șansele noastre au crescut considerabil. Putem urca pe primul loc. Avem cel mai bun lot și trebuie să demonstrăm asta".

"Sunt ambițios și voi face tot ce pot ca să joc cât mai bine la Steaua și să îi demonstrez selecționerului că merit să fiu la națională. Eu mă concentrez pe ce am de făcut la Steaua. EURO vine după aceea", a spus Marica, la conferința de presă" Ciprian Marica

Meciul Pandurii - Steaua se va disputa miercuri, de la ora 21:00, în direct pe DigiSport, DolceSport și LookTV și liveTEXT pe GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.