Liga 2

Săpunaru și Daniel Niculae, printre cei care au votat împotriva noului plan de reorganizare propus de Moraru » Rapidul mai are termen un an

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 31 martie 2016

Adunarea Generală a Creditorilor a respins modificarea și prelungirea până în 2018 a planului de reorganizare a dosarului de insolvență în care e implicat clubul Rapid.

La Adunarea Generală au fost prezenți 90,01% dintre creditori. Dintre aceștia, 60,35 la sută au votat împotriva modificării planului de reorganizare și doar 29,66 % au fost de acord cu propunerea acționarului majoritar al clubului, anunță Agerpres.

Printre cei care au votat împotrivă se numără și foști jucători și antrenori ai clubului Rapid precum Viorel Moldovan, Sandu Tăbîrcă, Cristian Săpunaru, Daniel Niculae sau Octavian Abrudan, scrie sursa citată.

"Adunarea Generală a respins modificarea planului, dar vom merge în continuare pe vechiul plan, nu e nicio problemă. Noi am vrut să obţinem de la ANAF un nou termen de reeşalonare a plăţilor, a datoriei de 9,5 milioane de lei, şi dânşii nu au acceptat. Nu au fost de acord cu propunerea noastră, dar nu este vorba de faliment.

Noi am vrut doar să îmbunătăţim situaţia şi să avem un nou termen de rambursare a datoriilor. Dar totul se va decide în instanţă pe 20 mai, când avem un nou termen. Nu este vorba de faliment, nu e nicio problemă, noi am vrut doar un termen mai mare pentru rambursarea creditului. Dar nu este clar nici aici, vom mai discuta, vom mai vorbi cu cei de la ANAF", a spus Moraru pentru News.ro.

Rapidul se află în procedură de insolvență din 7 decembrie 2012. În prezent, suma totală a datoriilor clubului giuleștean este de 17.754.712 lei. Actualul plan de reorganizare este valabil până în luna mai a anului 2017. Valerii Moraru voia să prelungească cu încă doi ani reorganizarea clubului însă a fost refuzat de Adunarea Generală a Creditorilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.