Sporturi   •   Handbal   •   CSM București

Carmen Martin a prins aripi după victoria cu Rostov Don: ”Ne gândim doar la Final Four!”

Foto: Raed Krishan

Articol de Marian Ursescu   —  sâmbătă, 02 aprilie 2016

Carmen Martin are încredere în echipa sa, chiar dacă va fi infernal la Rostov, peste o săptămână.

Carmen Martin a făcut un meci excelent împotriva rusoaicelor de la Rostov, joi seara. A avut cinci acțiuni pe partea dreaptă și de fiecare dată Katrine Lunde a scos mingea din poartă.

Carmen a avut probleme medicale înainte de meci, ea accidentându-se în meciurile amicale susținute cu naționala Spaniei. Până la urmă a intrat și a fost decisivă în obținerea victoriei, 26-25. Returul din 9 aprilie va stabili totul.

- Carmen, ați reușit să învingeți Rostov, a fost greu?

- Foarte greu! Știam de altfel, pentru că întâlneam cea mai puternică echipă din prima fază a competiției, cea mai în formă, echipă care nu pierduse niciun meci. Tocmai de aceea, chiar și la un gol, victoria e foarte importantă.


- Cine e favorită acum la calificarea în Final Four?

- Nu se poate spune! Va trebui să muncim în continuare, să jucăm mult mai bine decât la București. Vom vedea ce va fi până la urmă.

- Repriza a doua a fost una incredibilă, cu goluri consecutive de-o parte și de alta!

- Da, au fost răsturnări spectaculoase. Nivelul jocului nostru a fost câteodată maxim, dar apoi a coborât la limită. Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple! Oscilațiile trebuie să dispară, avem nevoie de constanță.

- Voi vă gândiți la Final Four?

- Normal! Pentru asta jucăm, ne antrenăm. Vrem să ajungem la Budapesta. Vor fi 60 de minute decisive și încercăm să facem la Rostov cel mai bun meci al sezonului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.