Popor mânios şi degrab' vărsătoriu de sânge, românii s-au îndrăgostit relativ repede de MMA (arte marţiale mixte). Şi de galele tot mai des puse în scenă în Bucureşti şi nu numai.
La ultima dintre acestea, RXF 22, organizată la Circul Globus lunea trecută, am asistat şi noi. În premieră absolută. Poate şi pentru ultima dată, cine ştie?!
Concluzia după mai bine de 3 ceasuri petrecute acolo: lucrurile bune, profesionist făcute se amestecă flagrant şi regretabil cu prostul gust. Iar la stricarea spectacolului contribuie toţi cei prezenţi, în doze mai mari sau mai mici.
Şi pentru că, nefiind specialişti, nu putem comenta nivelul propriu-zis al duelurilor, o să ne rezumăm să vă spunem ce nu ne-a plăcut şi ce se vede mai puţin sau deloc în transmisiile televizate:
1. Publicul!
Sau mare parte din el. Un public total diferit de cel prezent la toate celelalte manifestări sportive la care am participat de-a lungul anilor.
Bine, fuseserăm avertizaţi, "vreo jumătate din cei ce vin la aşa ceva sunt interlopi, burtoşi sau «pastilaţi»", dar realitatea ne-a depăşit aşteptările. Slavă Domnului, n-au fost incidente de niciun fel!, însă trebuie să recunoaştem că nu ne-am simţit prea confortabil aşteptând la rând la un pahar cu suc între un chel fioros şi-un "dulap" de cel puţin 130 de kilograme.
Bonus, mulţi dintre cei cu tricouri/cămăşi mulate păreau să nu fi deranjat duşul în ultima vreme. Iar amestecul cu parfumul "fin" pe care-l aruncaseră pe ei din belşug în prealabil putea deveni mai nociv pentru cei din preajmă decât câţiva pumni încasaţi în cuşcă!
2. Publicul!
Cel feminin, de data asta. Altfel, prezent într-un număr surprinzător de mare, ţinând cont de ce "grozăvii" urmau să se petreacă acolo. Ce ne-a displăcut la "sexul frumos"? Nici acum, probabil, fetele nu ştiu exact ce-au căutat la Circ: lei sau dresori?!
Cele care au venit pe post de "accesorii" pentru interlopii de care aminteam nu mai pridideau să-şi dea check-in pe Facebook şi să aştepte like-uri la pozele postate, iar cele single scanau în permanenţă tribunele în căutarea unui viitor mai bun!
3. Manelizarea anumitor momente!
Unul singur amintim, din cauza lipsei de spaţiu. La orice ne-am fi aşteptat să vedem/auzim la o asemenea competiţie, numai să ascultăm o manea, nu: cel mai prizat luptător al serii, Tolea Ciumac, a intrat în arenă pe ritmurile melodiei ce i-a fost dedicată încă de pe vremea în care îl băga pe Dan Diaconescu în tomberon în direct la OTV! Inutil să vă mai precizăm că a fost clipa în care s-au trezit din amorţeală absolut toţi spectatorii.
I-am zdrobit pe polonezi, Mineru' peste hawaiian
Gala de luni a fost gândită ca un duel direct cu Polonia, în 6 acte. Au intrat în cușcă 5 luptători, Cășaru, Crăiniceanu, Vrânceanu, Atodiresei și Ciumac, plus o luptătoare, Diana Belbiță. Scorul final, 5-1 pentru ai noștri.
În afara "războiului" cu leșii, au mai existat două confruntări între români și o dispută pentru centura RXF între Aurel Pârtea, poreclit Mineru', și hawaiianul Mike Brightmon, adjudecată de Pârtea.
2.500de spectatori au asistat la gala RXF (Real Xtream Fighting) de luni, exact capacitatea Circului Globus
50 de leia costat cel mai ieftin bilet la gală. Cel mai scump, 300 de lei
{{text}}