Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - ASA TG. MUREȘ 2-1

VIDEO + FOTO Steaua - ASA Tg. Mureș 2-1 » Cu Stanciu la creație, echipa lui Reghe ajunge la 4 victorii la rând și urcă din nou pe primul loc » Urmează meciul cu Dinamo

+16 Foto
FOTO: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 03 aprilie 2016

Steaua continuă seria de victorii și ajunge la patru consecutive, în play-off, după 2-1 cu ASA Tg. Mureș.

Vezi aici cum s-a desfășurat meciul

Steaua - ASA Tg. Mureș 2-1

(Ad. Popa 39', I. Gonzalez 83' -autog./ Brandan 61'-pen.) - VIDEO

Steaua s-a impus cu greu, la capătul unui meci cu multe durități și cu scandaluri provocate de deciziile arbitrului Ovidiu Hațegan. Roș-albaștrii au început bine și au deschis scorul prin Adi Popa, în minutul 39. Mijlocașul a scăpat singur cu Stăncioiu și a marcat cu un șut de la 15 metri, pe sub portarul mureșenilor.


ASA a început bine repriza a doua, iar Brandan a egalat dintr-un penalty dictat după un duel Rîpă - I. Gonzalez. Argentinianul a marcat în minutul 61, executând perfect penalty-ul.

După golul egalizator, Steaua a alergat după golul victoriei, iar ASA nu a mai avut forța de pune presiune pe adversari. Steliștii au obținut victoria, 2-1, printr-un autogol. Centrarea lui Nicușor Stanciu, de la marginea careului, a fost trimisă în poartă de fundașul argentinian Ivan Gonzalez. 

După acest meci, Steaua urcă pe primul loc, cu 35 de puncte, la egalitate cu Astra, care are un meci mai puțin. Formația giurgiuveană va juca marți, cu Pandurii. ASA rămâne pe locul 6 în play-off, cu 21 de puncte.

Etapa viitoare, Steaua va juca împotriva celor de la Dinamo, pe 10 aprilie. 


Echipele de start:

Steaua: Niță - Enache (Tade 72'), Varela, Tamaș, Toșca - Pintilii, Bourceanu (Kharja 65')  - Ad. Popa, Stanciu, Hamroun - Bawab (Ripă 51')

Rezerve: Cojocaru, Papp, Muniru, Gebhart, 

ASA Tg. Mureș: Stăncioiu - G. Matei, I. Gonzalez, M. Constantin, Brandan (Buș 79')- Borza, Gorobsov, Mureșan, Voiculeț - Țucudean, Costa

Rezerve: Viciu, Muth, Balaur, Ciolacu, Mutu, Sandor, 

Steaua revine azi pe Arena Națională și are nevoie de victorie pentru a rămâne lângă liderul Astra. După patru etape din play-off, Steaua este pe locul doi, cu 32 de puncte, la trei în spatele Astrei

Dacă trupa lui Reghe învinge azi, egalează formația giurgiuveană la puncte, 35, și trece pe primul loc, datorită golaverajului.

Formația lui Marius Șumudică va juca marți, de la 18:30, cu Pandurii.

ASA se află pe locul 6, ultimul din play-off și nu își va schimba locul, indiferent de rezultatul de azi.

 

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.