International   •   Campionate   •   DISPARIȚIE

Adio, Cesare! Primul italian care a cucerit Cupa Campionilor s-a stins la 84 de ani

Paolo a crescut de mic în tradiția milanistă impusă în familia Maldini de Cesare

Articol de Daniel Scorpie   —  luni, 04 aprilie 2016

Nici nu s-a stins bine Cruyff că o altă legendă a fotbalului mondial a murit. Cesare Maldini, 84 de ani, ne-a părăsit ieri, Milan și Italia pierzându-și un simbol, atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Creatorul dinastiei Maldini în Il Calcio lasă însă moștenirea performanțelor fiului său, Paolo, și nepoților, Christian și Daniel, care perpetuează tradiția în rossonero, jucând la "tineret".

Fost fundaș central, Cesarone și-a legat destinul de Milan, fiind primul italian câștigător al CCE. A purtat și banderola de căpitan în 1963, în finala cu Benfica lui Eusebio, pe Wembley.

Devenit din 1967 tehnician, Maldini n-a avut același succes pe banca lombarzilor. A cucerit totuși un trofeu european înainte de a trece la "națională". Și-a îmbogățit palmaresul însă ca selecționer.


A fost secundul lui Bearzot la squadra azzurra, campioană mondială în 1982. A dominat apoi Europa cu reprezentativa de tineret în anii '90.

Ultima experiență importantă a unei cariere de excepție a fost calificarea și prezența la CM 2002 cu "naționala" Paraguayului. La 70 de ani.

Doar ei au câștigat Liga!

Dinastia Maldini are un loc special și în Cartea Recordurilor. Cuplul Cesare - Paolo este singurul  tată-fiu din istoria fotbalului care a reușit să cucerească CCE / Liga Campionilor. Însă Maldini jr. l-a depășit, trecându-și în cont 5 succese cu Milan, 1988-'89, '89-'90, '93-'94, 2002-'03, '06-'07.


"În sfârșit, oamenii au înțeles. Nu se mai vorbește despre Paolo, băiatul lui Cesare. Acum se vorbește despre Cesare, tatăl lui Paolo"

Cesare Maldini, după ce fiul său s-a impus la Milan, la începutul anilor '90

"Am crescut cu mitul tatălui meu, Cesare. În ziua în care am debutat la prima echipă, mi-a zis: «Bravo, fiule, azi ai făcut un prim pas!»"

Paolo Maldini

CV Cesare Maldini

  • Data nașterii: 5 februarie 1932
  • Data decesului: 3 aprilie 2016
  • Post: fundaș central
  • Cluburi ca jucător: Triestina (1952-'54; 32 meciuri - 0 goluri; Milan (1954-'56; 412 - 3 goluri); Torino (1966-'67; 39 - 0)
  • Echipe ca antrenor: Milan ('71-'74), Foggia ('74-'76), Ternana ('76-'77), Parma ('78-'80), Italia (secund, '80-'86), Italia U21 ('86-'96), Paraguay (2001-'02)
  • Trofee ca jucător: 1 CCE (1963), 4 titluri în Italia ('55, '57, '59, '62), 1 Cupă Latină ('56)
  • Trofee ca antrenor: 1 Cupa Cupelor ('73), 1 Cupa Italiei ('73), 3 titluri la Euro U21 ('92, '94, '96)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.