Astăzi, la clubul Chiajna au avut loc mai multe percheziții, existând suspiciuni de fraudă. Mircea Minea, primarul Chiajnei și un apropiat al echipei a fost dus de Poliție la Parchet. Vezi detalii.
Oficialii Chiajnei au explicat pentru GSP.RO ce s-a întâmplat în această dimineață și care a fost motivul controlului.
"Cei de la poliția economică au solicitat clubului un set de documente care le-au fost puse la dispoziție de către serviciul economic, într-o anchetă ce vizează cauze colaterale activității sportive de la Concordia Chiajna.
Nu este primul control de natură economică la clubul nostru, iar rezultatele nu au fost de natură să lase în urmă dosare penale sau altceva de acest gen. Și noi așteptăm cu interes finalizarea anchetei, dar până atunci socotim că este mai importantă partida cu FC Petrolul din Liga 1 și cea din semifinalele Cupei Ligii cu Dinamo București.
Să sperăm că aceste anchete nu vor avea influențe asupra echipei de fotbal, mai ales acum cînd situația din clasament nu e chiar satisfăcătoare", a spus Florin Petrescu, ofițerul de presă al echipei, pentru GSP.RO.
{{text}}