Liga 1

Cei mai buni judecă sezonul » Balaj e favorit să conducă derby-ul Steaua-Dinamo

Balaj a debutat ca arbitru în prima divizie în septembrie 2000, la un Steaua - FC Brașov

Articol de Andrei Crăiţoiu   —  joi, 07 aprilie 2016

Balaj e favorit să conducă derby-ul Steaua-Dinamo, de duminică. Ar putea fi ultimul ”clasic” din cariera arbitrului din Baia Mare.

Cei mai experimentați arbitri români vor oficia partidele decisive ale sezonului. Comisia Centrală de Arbitri îl pregătește pe Cristian Balaj pentru duelul Steaua-Dinamo, de duminică. Arbitrul din Baia Mare va face 45 de ani în august și se află la ultimul sezon din carieră.

Omul-derby

Avea dreptul să solicite extinderea activității cu încă doi ani, dar nu-și folosește opțiunea. Derby-ul de peste 3 zile poate să fie ultimul din cariera lui Balaj.


Teoretic, băimăreanul ar mai avea șanse să oficieze o finală de Cupa Ligii între Steaua și Dinamo, dar "câinii" mai au șanse minime de calificare după turul cu Chiajna, pe care l-au pierdut cu 0-3.

Cristi are 8 Derby-uri până acum și cu încă unul îl egalează pe Aurel Bentu, oficialul cu cele mai multe prezențe la centru în duelul clasic al fotbalului românesc.

Negoiță presează

"Centralul" șocului de duminică va avea de suportat și presiunea obișnuită a unei astfel de întâlniri, și suplimentul pe care l-au creat în competiție prestațiile pe care arbitrii le-au avut recent la partidele roș-albaștrilor. Steaua a beneficiat de erori în ultimele trei victorii, cu Viitorul, cu Pandurii și cu ASA.


Ionuț Negoiță profită deja de tendința pro campioană a brigăzilor și îl atenționează pe arbitrul din weekend fără ca numele acestuia să fi fost anunțat oficial.

"Văd în presă analize fundamentate pe niște statistici, calcule care se fac în legătură cu arbitrajul. Din aceste analize rezultă că Steaua este avantajată, ceea ce o face favorită în fața Astrei. Chiar dacă formația din Giurgiu mi se pare mai legată, mai puternică", a comentat Negoiță la televiziunea sport.ro.

Arbitrii au greșit și la precedentul joc între Dinamo și Steaua. S-a încheiat 1-1 în Ștefan cel Mare, după ce roș-albaștrii au deschis scorul din ofsaid, marcator Hamroun.

Tudor sau Hațegan la "finala campionatului"

Alexandru Tudor sau Ovidiu Hațegan va conduce disputa dintre campioană și liderul la zi, Astra Giurgiu. "Finala campionatului" e programată pe 16 aprilie. "Va fi un joc pe viață și pe moarte!", anticipează Reghecampf duelul cu tripa lui Șumudică.

Steaua s-a apropiat la un punct de Astra și are nevoie de victorie la Dunăre ca să facă un pas uriaș pentru păstrarea titlului, al patrulea consecutiv al roș-albaștrilor.

CCA are două opțiuni: Tudor sau Hațegan. Cel de-al doilea se pregătește pentru Euro, arbitrează și în cupele europene și a fost menajat de CCA de-a lungul sezonului, delegat uneori la jocuri cu risc mai mic.

"Indiferent cine ne va arbitra, vrem să fim respectați! La astfel de meciuri am mereu o temere în privința arbitrajului, sper să nu fie justificată"

Ionuț Negoiță, finanțator Dinamo

TOPUL ARBITRILOR ÎN DERBY

1. Aurel Bentu 9
2-3. Cristian Balaj 8
2-3. Adrian Porumboiu 8
4. Alexandru Tudor 7
5-6. Ion Crăciunescu 6
5-6. Marian Salomir 6
7-10. Constantin Dinulescu 5
7-10. George Ionescu 5
7-10. Dumitru Schulder 5
7-10. Dan Petrescu 5

MECIURILE LUI BALAJ ÎN DERBY DE ROMÂNIA

Data Competiție Meciul, scor Nota GSP
19.05.2002 Liga 1 Steaua-Dinamo 2-2 5
27.11.2002 Cupă Steaua-Dinamo 0-3 5
31.07.2005 Supercupă Steaua-Dinamo 2-3 7
05.12.2011 Liga 1 Dinamo-Steaua 1-3 8
11.08.2013 Liga 1 Dinamo-Steaua 1-2 6
31.10.2014 Liga 1 Steaua-Dinamo 3-0 7
03.05.2015 Liga 1 Dinamo-Steaua 1-3 6
22.11.2015 Liga 1 Dinamo-Steaua 3-1 7
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.