Sporturi   •   Altele   •   ROMÂNIA - CANADA 10-10

România trăiește » Tricolorii au remizat cu Canada și au meci decisiv cu Rusia pentru a se califica în sferturi

Căpitanul Cosmin Radu e unul dintre cei mai experimentați jucători ai României // FOTO Constantin Ștefan

Articol de Marian Ursescu   —  joi, 07 aprilie 2016

”Tricolorii” au remizat ieri cu Canada, 10-10, dar au nevoie de cel puțin un egal azi, cu Rusia, pentru a ajunge în ”sferturi”.

România a pus capăt nerealizărilor în turneul preolimpic de la Trieste. Înfrângerile cu Franța și Ungaria au fost urmate ieri de un egal, în fața Canadei, o echipă sud-americană care nu a pierdut niciun meci până acum!

Nord-americanii au condus aproape în permanență, s-au desprins cu 8-5 în "sfertul" 3, dar "tricolorii" nu au cedat. "Am început jocul cu o mulțime de greșeli, dar apoi am fost disciplinați și am luptat. Am reușit să scoatem o remiză", a declarat antrenorul României, sârbul Dejan Stanojevici.

Cu un minut și 53 de secunde înainte de final, Teohari a egalat pentru ultima oară, la 10. Atacurile care au urmat au rămas fără rezultat, dar antrenorul Canadei, italianul Giuseppe Porzio, spune că rezultatul e echitabil. "Am jucat bine multe perioade, am avut ocazia să închidem jocul, dar poate experiența adversarei a contat mai mult. Rezultatul este just!".


Decisiv cu Rusia

Românii joacă azi, de la ora 17:30, ultimul meci în grupă. Va fi unul decisiv, contra Rusiei. "Tricolorii" au și varianta egalului pentru a prinde locul 4, pe când rușii trebuie doar să învingă.

În "sferturi" însă, în meciul capital pentru calificarea la Jocurile Olimpice, România va avea o misiune infernală, dacă se va califica, împotriva primei clasate în grupa B, cel mai probabil echipa gazdă, Italia.

"Ne-am pierdut concentrarea în a doua perioadă și canadienii au profitat. Trebuie să câștigăm cu Rusia, dar și adversarul are acelaşi obiectiv, va fi foarte greu"

Cosmin Radu


România 10

Negrean 3, Teohari 2, M. Gheorghe 2, Oanță 1, C. Radu 1, Goanță 1. Antrenor: Dejan Stanojevici

Canada 10

Boyd 5, Kudaba 3, Bicari 1, Torakis 1. Antrenor: Giuseppe Porzio

Rezultate Grupa A

  • România-Canada 10-10
  • Ungaria-Rusia 18-8
  • Slovacia-Franța 8-10

Clasament

1. Ungaria 4 3 1 0 57-37 7
2. Canada 4 2 2 0 42-39 6
3. Franța 4 3 0 1 41-43 6
4. România 4 1 1 2 42-45 3
5. Rusia 4 1 0 3 32-41 2
6. Slovacia 4 0 0 4 24-31 0

* primele patru echipe avansează în "sferturi"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.