Jucătorii de la Steaua se pregătesc de derby-ul cu Dinamo, din această seară și au primit o veste bună din partea lui Gigi Becali.
Chiar dacă nu au prime speciale pentru meciul cu Dinamo, Laurențiu Reghecampf l-a convins pe Gigi Becali să accepte să le dea jucătorilor un bonus dacă vor câștiga meciurile cu ASA, Dinamo și Astra.
Roș-albaștrii s-au impus în fața celor de la ASA și dacă vor câștiga azi și etapa viitoare, vor primi câte 5.000 de euro.
În acest sezon, jucătorii au mai avut un astfel de pachet de prime, dacă se impuneau în meciurile cu Astra, Viitorul și Pandurii. Suma promisă a fost de 5.000 de euro, dar jucătorii au primit doar jumătate, restul urmând să fie primiți dacă echipa ajunge în Champions League, anunță DigiSport.
Steaua - Dinamo se va juca de la ora 20:30 în direct pe DigiSport, DolceSport, LookTV și liveTEXT pe GSP.RO.
{{text}}