Sporturi   •   Tenis   •   FED CUP

Probleme înainte de Fed Cup » Cea mai bună jucătoare poate rata marele duel România - Germania

Angelique Kerber, prima din stânga // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 10 aprilie 2016

România și Germania se vor duela în weekend-ul 16-17 aprilie, într-un meci din barajul Grupei Mondiale. Partidele vor fi în direct pe DolceSport și liveTEXT pe GSP.RO. 

Înainte de această dispută, Angelique Kerber, locul 2 WTA și cea mai bună jucătoare a Germaniei, are probleme medicale. 

Kerber a participat în această săptămână la turneul de la Charleston, dar s-a retras în setul doi al semifinalei cu Sloane Stephens, acuzând probleme cauzate de un virus stomacal.

Astfel, rămâne de văzut dacă nemțoaica se va recupera la timp și va putea fi prezentă la Cluj Napoca pentru meciurile din Fed Cup.


România: Simona Halep, locul 6 WTA, Monica Niculescu, locul 32 WTA, Irina Begu, locul 34 WTA,  și Alexandra Dulgheru, locul 97 WTA.

Germania: Angelique Kerber, locul 2 WTA, Andrea Petkovici, locul 28 WTA, Annika Beck, locul 40 WTA, şi Julia Goerges, locul 58 WTA

România şi Germania s-au mai întâlnit o singură dată în FED Cup, în 1974, la Napoli. Atunci Germania s-a impus fără probleme, scor 3-0.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.