Derby de Romania

FOTO Déjà vu » Ultimul meci de titlu jucat de Steaua cu Dinamo a fost arbitrat tot de Tudor

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 10 aprilie 2016

Steaua şi Dinamo joacă în această seară în etapa a şasea din play-off, într-un meci care ar putea cântări decisiv în lupta la titlu. În cazul unei victorii, Dinamo poate trimite Astra în pole-position pentru trofeul de campioană.

În 2008, la partida disputată în Ştefan cel Mare, steliştii aveau nevoie de victorie pentru a deveni campionii României, în detrimentul CFR-ului. Dinamo s-a impus atunci cu scorul de 2-1 şi a trimis titlul în Gruia. Pentru Dinamo, au înscris Florin Bratu şi Dănciulescu, în timp ce pentru Steaua a punctat Ghionea.

Centralul partidei a fost tot Alexandru Tudor, care a a a vut parte de un meci extrem de tensionat. Tudor a acordat penalty-ul din care Dinamo a deschis scorul, a arătat nu mai puţin de 10 cartonaşe galbene şi i-a eliminat în minutul 90 pe Florin Bratu şi Nicolae Dică.

Echipele de atunci:

Dinamo: Lobonţ - Blay, Moţi, Izvoranu, Pulhac - Adrian Cristea (73, Torje), Mărgăritescu (79, Vranjkovici)- Ropotan, Cătălin Munteanu (90+2, Lucian Goian), Florin Bratu - Dănciulescu
Antrenor: Cornel Ţălnar

Steaua: Zapata - Nicoliţă, Rădoi, Ghionea, Neşu - Ov. Petre (62, Habibou), Lovin - Neaga (77, V. Badea), Dică, Mendoza (52, DAyro Moreno)- Pepe Moreno
Antrenor: Marius Lăcătuş

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.