Dacia Unirea Brăila a câştigat din nou categoric duelul cu Farul Constanţa după un 4-0 fără replică administrat de trupa antrenată de Alin Pânzaru.
Antrenorul brăilenilor spune că "acest campionat e mult mai echilibrat şi aşa cred că va fi până la final. În sezonul trecut se ştia campioana încă de la jumătatea sezonului.
Din păcate, arena noastră arată jalnic. Dacă promovăm, în dosarul de licenţiere este trecut stadionul Oţelul", a punctat Pânzaru.
Acesta nu a uitat incidentul avut cu Ion Viorel, antrenorul Gloriei Buzău, la finalul meciului dintre cele două formaţii disputat în Crâng.
"Cu Viorel nu am ce să mai vorbesc. Problemele se vor rezolva în instanţă. Îi acord posibilitatea să dovedească ceea ce a spus. Procesul urmează sa fie deschis, avocaţii se ocupă de acest aspect”, a declarat Alin Pânzaru la Sport Total FM.
{{text}}