Cupa Ligii

Se urcă pe ei! Dinamo va forța calificarea în finala Cupei Ligii: are de recuperat trei goluri cu Chiajna

În tur, dinamoviștii au folosit o formulă experimentă și au cedat cu 0-3

Articol de Eduard Apostol, Victor Vrînceanu  —  Tuesday 12th of April 2016 12:00

Dinamoviștii forțează un miracol, joi, cu Chiajna, în returul semifinalei Cupei Ligii care pornește de la 0-3.

Dinamo n-a renunțat la ideea de a ajunge în finala Cupei Ligii, deși are de recuperat enorm în manșa secundă a semifinalei cu Concordia.

"Câinii" vor să reediteze la o altă scară "Miracolul de la Liberec" din vara lui 2009, când au revenit după un scor similar și s-au calificat la penalty-uri în grupele Europa League. Planurile lui Rednic sunt simple.

  • "Vreau să atacăm din primul minut, întrucât calificarea nu s-a jucat. Atât timp cât mai putem recupera, încercăm, n-avem nimic de pierdut. Trebuie să fim atenți, nu să atacăm haotic", a comentat antrenorul de 54 de ani.
  • "Puriul" va juca, în premieră în acest sezon, cu ambii atacanți centrali titulari. Și Gnohere, și Essombe vor începe din primul minut, în spatele lor vor evolua Rotariu, Kortzorg și Palici.
  • Nu va fi menajată niciuna dintre piesele importante.
    Roș-albii vor să profite de problemele recente cu care se confruntă gruparea ilfoveană:
  • Săptămâna trecută, au fost percheziții la Primărie și la Clubul Sportiv Concordia, într-un dosar de delapidare, deturnare de fonduri și evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 milioane de lei, iar edilul Mircea Minea și președintele Cristian Tănase au fost ridicați cu "mascați" la audieri.
  • Nu e clar dacă jucătorii vor intra în posesia ultimelor salarii și prime, elevii lui Falub având o înțelegere cu conducerea cum că bonusurile din Cupa Ligii se împart în mod egal între echipă și club.
  • Echipa a înregistrat doar două remize și un eșec în ultimele trei etape, ajungând din nou pe loc de baraj pentru rămânerea în Liga 1. Concordia are drept prioritate rămânerea în primul eșalon.

"Trebuie să încercăm miracolul, dacă vreți să-i spunem astfel. Nimic nu e imposibil"
Eric Bicfalvi, mijlocaș Dinamo

"Sperăm și vrem să învingem, ne dorim mult Cupa Ligii și Cupa României"
Steliano Filip, fundaș Dinamo

"Nu știu ce șanse mai avem la campionat, mai rămân celelalte două Cupe pe care le-am vrea în palmares"
Harlem Gnohere, atacant Dinamo

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.