Liviu Antal a înscris primele sale goluri în tricoul echipei Pandurii Târgu Jiu, după ce a profitat de o serie de erori din defensiva celor de la ASA.
Antal a marcat cel de-al doilea și cel de-al treilea gol pentru gorjeni, în minutele 38 și 50. Gabi Matei a greșit decisiv la ambele reușite ale mijlocașului.
La golul de 2-1, Balaur a dat pe lângă minge, iar Matei, în încercarea de a degaja, a trimis mingea la Antal, care a reluat în poartă.
Și cel de-al treilea gol al "pandurilor" a venit tot pe fondul unei greșeli a lui Gabi Matei. Fundașul a greșit o respingere, iar mingea a ajuns la Hora, care i-a pasat lui Antal.
"Ți-am zis că mai dai unul", i-a strigat de pe margine antrenorul Edi Iordănescu lui Antal, după ce acesta a reușit "dubla".
Pandurii și ASA au terminat la egalitate disputa de la Severin, scor 3-3.
{{text}}