Fotbal   •   Liga 2   •   LPF 2

Adunare Generală Extraordinară "caragialească" la LPF2: ”Credeți că zboară porcii cu bani prin copaci?”

Oficialii din liga secundă s-au întrunit ieri ca să vorbească discuţii într-o adunare nestatutară // FOTO Cristi Preda

Articol de Justin Gafiuc, Marius Mărgărit   —  miercuri, 13 aprilie 2016

Șefii din L2 s-au reunit ieri într-o caragialească Adunare Generală Extraordinară, pe care Burleanu a deschis-o într-un ton serios și a terminat-o amuzat de atmosfera comică.

Scenă cu un prezidiu din care nu lipsesc șeful LPF 2, Auraș Brașoveanu, pus în discuțiunea asistenței, și președintele FRF, Răzvan Burleanu. În sală, o mână de cetățeni cu obiective timid precizate și cu o întrebare caragialească în minte: "Da' noi cu cine votăm?". O odaie de ședință la hotel "Capitol", pe Calea Victoriei, monșer.

Întrunirea e deschisă de musiul de la federație. "Focusați-vă pe antreprenoriat și ancorarea în comunitate, dacă vreți să rezistați în fotbalul de azi", lansează jupânul provocarea. Amploaiații se uită mirați unii la alții, n-ar strica un dicționar deschis subtil pe sub cămeșă.

Să vezi drăcie, Burleanu îi ambetează și mai tare pe moftangii: "După cum spune și un proverb african, «Dacă vrei să fi avut azi un copac, trebuia să-l fi sădit în urmă cu 25 de ani»".


"Am primit o hârtie ca o amenințare"

Domn' Brașoveanu dă să chiarifice prezența din sală. "Mioveniul? În insolvență!». "Nu, nu deocamdată! Doar în procedură de insolvență". Boborul se mișcă. "Nene, să împărțim grupul în două, invitați și afiliați".

Fluierături, hohote de râs. "De fapt, pe mine nu m-a anunțat nimeni despre ce urmează să se întâmple aici. Am primit doar o hârtie care sună ca o amenințare", se explică Auraș.

Musiul federal nu mai rezistă când indivizii visează după parale fără număr de la televiziuni sau negustori pentru comediile din Liga 2: "Credeți că zboară porcii cu bani prin copacii din București?".


Apele se învolburează. "Nu ne mai băgați pumnul în gură, că faceți cum vreți voi, cluburile nu au bani pentru o singură serie, dar federația ține cu dinții de sistem", își încordează mușchii, la propriu, cuconul Rufă de la Reșița. Finalul e totuși pacifist. Nu se hotărăște nimic, un nou act al piesei se reface în iulie.

Cam aceasta a fost atmosfera de la o Adunare Generală Extraordinară a LPF2, eșuată, ieri, din motive tehnice. Țintele erau debarcarea președintelui Auraș Brașoveanu, alegerea lui Ovidiu Burcă, plus întoarcerea la un sistem cu două serii în loc de una singură.

A doua e imposibil de operat, prima rămâne miezul fierbinte al unei ligi inundate de ridicol, suspiciuni de meciuri trucate la pariuri și abandonuri pe bandă rulantă. Parol!

"A fost o încercare de puci cu sprijinul lui Tulpan și al Anamariei Reghecampf ca să-l pună pe Burcă la LPF2"

Auraș Brașoveanu, președinte LPF2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.