Fotbal   •   Cupa Ligii   •   DINAMO - CHIAJNA, JOI, ORA 19:00, DIGI, DOLCE, LOOK, GSP.RO

Alții au putut! Staff-ul dinamovist își motivează jucătorii cu remontade celebre

Articol de Eduard Apostol, Liviu Manolache   —  miercuri, 13 aprilie 2016

Echipele românești au reușit în cupele europene remontade celebre, iar staff-ul tehnic le-a povestit jucătorilor de aceste episoade.

Dinamoviștii pregătesc remontada sezonului. Joi seară, în Ștefan cel Mare, pornesc de la 0-3 manșa secundă a semifinalei Cupei Ligii cu Concordia Chiajna.

Mircea Rednic a pregătit confruntarea și psihic, ținând o ședință cu jucătorii în care le-a explicat: "Dacă a putut Dinamo în 2009, la Liberec, să întoarcă scorul și să se califice pe un teren ostil, atunci puteți și voi!".

Iar în ultima convorbire cu echipa dinainte de meci, jucătorii vor viziona și un film al "Minunii" de acum 7 ani, când roș-albii au obținut la penalty-uri calificarea în grupele Europa League, ultima performanță notabilă pe plan continental.


Culmea, "Eroul de la Liberec", portarul Florin Matache, este acum legitimat la Concordia, dar a pierdut titularizarea în fața unui alt ex-dinamovist, Cristi Bălgrădean!

Care sunt meciurile în care echipele românești au recuperat în retur o diferență de cel puțin 3 goluri:

  • În ediția 1966/'67, în Cupa UEFA, FC Toulouse - Dacia Pitești 3-0 / 1-5.
  • În ediția 1987/'88, Brondby - Sportul Studențesc 3-0 / 0-3, bucureștenii calificându-se la penalty-uri.
  • În ediția 2009/'10, Dinamo - Slovan Liberec 0-3 / 3-0, "câinii" calificându-se la penalty-uri.

"În 2009, noi am învins după ce lumea ne înjurase că am pierdut acasă cu 3-0, într-un moment greu pentru club, după ce pierduserăm și campionatul. Eu zic că acum, cu mai multă liniște, merită încercat și chiar se poate!"

Marius Niculae, ex-atacant Dinamo, 2 goluri la Liberec


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.