Formația U Cluj a scăpat deocamdată de faliment, decizia judecătorilor fiind amânată până pe data de 26 mai. Marieta Anastasescu, administrator judicial la U Cluj, a declarat că echipa ar putea fi preluată de un grup de investitori italieni.
Până la următorul termen, oamenii din conducerea formației clujene se vor concentra pe negocierile cu investitorii de la Nilor Group.
"Cei de la Nilor par serioşi şi interesaţi cu adevărat să cumpere. Paşii au fost următorii: ne-au trimis o solicitare dacă le putem furniza documentele firmei, le-am transmis absolut tot. Au analizat şi ne-au transmis că sunt dispuşi să înceapă negocieri să cumpere clubul.
Acum intrăm în negocierile concrete, pe oferte, pe contracte şi stabilim programul de negocieri. Sper să se întâmple asta cât mai repede. Urmează să stabilim termenele la care să ne întâlnim, să batem în cuie oferta lor, să facem drafturile de contracte", a declarat Marieta Anastasescu pentru stiridesport.ro.
Conform sursei citate, datoriile clubului sunt de aproximativ trei milioane de euro. Cei de la Nilor Group au mai fost interesați și de investiții la FC Brașov.
{{text}}