Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Un fost jucător al Stelei îi face praf pe toți cei de la echipă: "Becali e stăpân, restul sunt sclavi!"

Articol de Cosmin Prişcă   —  vineri, 15 aprilie 2016

Basarab Panduru i-a făcut praf pe toți cei care sunt la Steaua și nu comentează la deciziile lui Becali.

"Este ceva normal să primești ordine de la stăpân. Nu poți tu să decizi ce vrea clubul. Echipa vrea titlul și calificarea în Liga Campionilor" a fost declarația lui Gigi Becali înaintea meciului din Cupa Ligii cu Astra care l-a scos din minți pe Panduru.

Chiar înaintea meciului de la Giurgiu, expertul DolceSport, Basarab Panduru, a comentat în termeni duri declarațiile fostului șef, în 2009 chiar el fiind angajatul Stelei și subalternul lui Becali.

"Tot timpul s-a comportat la fel! De la stăpân la ce-o fi celălalt. Aaa, și cum a mai spus. Când stăpânul spune nu știu ce... Deci când ai un stăpân ce poți să fii? Sclav! Atunci, stai acolo și accepți tot felul de chestiuni din astea. Pentru că la noi asta e, n-avem demnitate! Ăla ne plătește, trebuie să tăvălească cu noi dacă ne plătește!", a comentat Panduru.


"O greșeală de netrecut cu vederea!"

Mai mult, Panduru i-a atacat și pe cei de la Comisia de Disciplină, care l-au suspendat pe Șumudică pentru meciul din Cupa Ligii: "Din start vă spun că nu mi se pare deloc normal! Este ceva de neimaginat, după părerea mea. Să fii suspendat acum o lună de zile și să judeci un caz după o lună și să-i dai suspendare mi se pare incredibil. Până la urmă știu ce pregătesc cei care au dat această suspendare. Domne, a fost în Cupa Ligii, într-un fel noi l-am suspendat, chiar dacă mai târziu! De fapt l-am suspendat după o lună, dar el stă în returul Cupei Ligii. O tâmpenie și mai mare! Dacă nu era meci de Cupa Ligii ce făceai? Nu-i mai dădeai suspendare? Această greșeală e de netrecut cu vederea!".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.