La antrenamentele de ieri ale echipei ”tricolore”, tribuna a fost plină, iar fetele i-au răsplătit pe fani cu autografe și selfie-uri.
Toate antrenamentele româncelor, care au fost deschise publicului, au dus audiența la maximum. Partea dinspre tribuna oficială a fost deschisă pentru accesul spectatorilor, iar aceștia au invadat pașnic spațiul, urmărind cu atenție și în liniște fiecare moment.
Ieri au fost două calupuri de ședințe de pregătire pe zgura așternută în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Întâi de la 11:30 până la 13:30, apoi de la 16:00 la 18:30.
Revenire după 2 luni
A mai rămas o zi până la startul întâlnirii cu Germania din barajul Grupei Mondiale, iar oamenii profită de lipsa încrâncenării și a mizei care va apăsa pe jucătoare în zilele de sâmbătă și duminică. Au trecut ceva mai mult de două luni de la precedenta vizită a "tricolorelor" la Cluj.
În februarie, ele au înfruntat Cehia în sferturile de finală, cedând la limită, 2-3. Au revenit săptămâna aceasta în orașul de pe Someș cu zâmbetul pe buze. Le place aici, le plac atmosfera, ospitalitatea și căldura oamenilor.
Contra deținătoarei titlului, au jucat pe hard, pe Germania o întâmpină pe zgură. O suprafață pregătită foarte bine, pe care și oaspetele au lăudat-o. Asta pentru că ne aflăm în primele etape ale sezonului roșu, care va culmina cu Roland Garros-ul.
Se face ora 18:00. Irina și Monica își strâng lucrurile, Alina Cercel Tecșor mai zăbovește câteva minute, scrutând cu privirea urmele lăsate în praful cărămiziu. Spectatorii le aplaudă pe fete, iar ele fac cu mâna. Apoi își lasă gențile și vin în pas alergător spre fani.
Urmează alte 10 minute de autografe și selfie-uri. Și zâmbete. Va veni și vremea lucrurilor serioase. Chiar de mâine.
Azi e tragerea la sorți
De la ora 13:00, la hotelul Ramada din Cluj-Napoca, se va desfășura tragerea la sorți a ordinii meciurilor din întâlnirea România-Germania. Tot atunci, căpitanii nejucători vor anunța și ce sportive nominalizează pentru simplu și, implicit, pentru dublu.
Sâmbătă se vor întâlni numerele 1 și 2, respectiv 2 și 1 din fiecare echipă, iar duminică se vor înfrunta numerele 1, în întâia dispută, și numerele 2, în a doua. Meciul de dublu va încheia confruntarea.
Coșul cu iepuri
Simona Halep a avut ieri o surpriză la încheierea antrenamentului. Ea a primit din partea unui reprezentant al forțelor armate un coș de răchită în care se aflau doi iepurași. Numărul 6 mondial a acceptat surâzând cadoul inedit, tocmai bun pentru Paștele care se apropie.
Reîntâlnire prietenoasă
Angelique Kerber, campioana de la Australian Open, a sosit mai târziu în România, la fel ca Irina Begu, ambele jucând săptămâna trecută în SUA, în turneul de la Charleston. Unde s-au și înfruntat, de altfel, în sferturile de finală.
Germanca a ajuns la Cluj-Napoca ieri, în jurul orei 14:00, iar la 17:00 a făcut primul antrenament. Ieri, Kerber s-a întâlnit cu Simona Halep la antrenament, cele două salutându-se afectuos.
{{text}}