International   •   Stranieri   •   OFERTĂ

Șumudică a explicat de ce și-l dorește pe Mutu la Astra: "Vreau să fac precum Lucescu" » Răspunsul "Briliantului"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 18 aprilie 2016

Marius Șumudică a explicat de ce și-l dorește pe Adi Mutu, 37 de ani, la Astra în sezonul următor. Fostul internațional român n-a ezitat și i-a dat răspunsul rapid. 

"Eu n-am vorbit cu el de atunci, i-am explicat atunci, la fel gândesc și acum, dar nu vreau să vorbesc cu el în această săptămână (n.r. ASA - Astra se joacă sâmbătă), pentru a nu se interpreta. Noi jucăm toate meciurile pe teren și nu vreau ca să zică lumea că am avut nu știu ce ajutoare.

Mi-ar face plăcere să vină la noi, pentru că sunt tipul de antrenor care dă credit jucătorilor de peste 30 de ani. Am nevoie de experiență, am nevoie de lideri în echipă. În plus, mereu am readus în echipă jucători care erau, ca să zic așa, uitați, între ghilimele.

Am încercat să fac în genul lui Mircea Lucescu, care i-a adus la Rapid pe Sabău, Lupu, Iftodi, Rednic și încerc să ajut, dar și să mă ajut. Sunt absolut convins că Mutu mai poate juca la un nivel înalt, pregătindu-se bine”, a mai spus Șumudică la Digi Sport.


"Sigur, e tentant să joci în Liga Campionilor. Îmi face plăcere, mă voi gândi şi îi mulţumesc lui Şumudică pentru această ofertă publică. Dar vom discuta mai încolo. Acum, şi noi, şi ei avem meciuri de jucat. Mă voi gândi în perioada următoare şi voi decide cu calm ce voi face. Sper să iau decizia cea mai bună pentru mine. Pe viitor poate vreau să mă apuc şi de antrenorat când îmi iau licenţele", a declarat Mutu. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.