Simona Amânar, fosta multiplă campioană olimpică la gimnastică, a comentat ratarea calificării echipei naționale a României la Jocurile Olimpice de la Rio, lucru care nu s-a mai petrecut din 1968.
"Îmi pare foarte rău că s-a ajuns aici, am sperat până-n ultima clipă la calificare. Noi ne-am dus întotdeauna la o competiție știind că eram cele mai bune, niciodată doar pentru un miracol. Din păcate, cred că fetele n-au putut să-și ducă exercițiile la sfârșit din cauza problemelor medicale. Nu poți să te duci într-o competiție așa. Fetele au făcut mai mult turism medical decât s-au antrenat. Este greu.
Noi nu știm să ne apreciem antrenorii de la cluburi. Ne mirăm că toți pleacă în străinătate. Când vom ști să-i remunerăm și să-i respectăm așa cum trebuie, atunci vom avea din nou rezultate", a spus Simona Amânar la Dolcesport.
"Cred că Deva e cel mai bun centru de pregătire pentru fete. Acolo nu se antrenează fete și băieți împreună. Nu pot face o comparație cu pregătirea pe care fetele le fac acum la centrul de la «Lia Manoliu»"
Simona Amânar
Echipa României a fost formată din Cătălina Ponor, Diana Bulimar, Dora Vulcan, Anamaria Ocolișan, Sivlia Zarzu, Maria Holbură.
{{text}}