Alina Tecșor, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, a vorbit despre cele două decizii controversate din întâlnirea contra Germaniei pierdute cu 1-4.
Tecșor a explicat de ce a ales să o folosească pe Simona Halep și în meciul de duminică, deși jucătoarea din România a suferit o accidentare în jocul de sâmbătă. Simona a jucat accidentată în a doua zi de concurs și a pierdut categoric jocul cu Angelique Kerber, scor 2-6, 2-6.
"Scorul a fost 1-4, dar pe teren a părut diferit. A fost o competiție dificilă, dar fetele noastre au făcut tot ce au putut pe teren. Pentru Simona a fost foarte dificil. Și-a dorit foarte mult să joace a doua zi, să câștige. Dar a fost într-o zi proastă din cauza gleznei. S-a chinuit din cauza durerilor", a spus Tecsor, conform site-ului oficial al Fed Cup.
Cea de-a doua decizie controversată luată de Tecșor în întâlnirea cu Germania a fost înlocuirea Irinei Begu cu Monica Niculescu. Astfel, Monica a jucat împotriva lui Petkovici și a pierdut cu 6-0, 6-7, 3-6.
"Monica era favorită cu Petkovici datorită jocului său, așa că am ales-o pe ea. A avut 6-0 și două mingi de meci. A fost aproape, învățăm din asta. Data viitoare trebuie să învățăm să câștigăm", a adăugat Tecșor.
{{text}}