Sporturi   •   Altele   •   CM SNOOKER

Un nou șoc la Crucible! Unul dintre marii favoriți a fost eliminat în primul tur al CM de snooker, după un meci dramatic!

+2 Foto
Neil Robertson și Ronnie O'Sullivan, foto: Guliver/gettyimages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 20 aprilie 2016

Neil Robertson a ieșit încă din primul tur al Campionatului Mondial de snooker, disputat în această perioadă la Sheffield. Australianul își adaugă numele unei liste selecte, care îi mai conține pe finaliștii de anul trecut, Shaun Murphy și Stuart Bingham.

Robertson, unul dintre marii favoriți ai turneului și omul despre care Stephen Hendry a spus că ar putea domina circuitul, a fost eliminat de Michael Holt, scor 10-6.

Nimic nu a funcționat pentru australianul în vârstă de 34 de ani, care a încheiat prima sesiune la 3-6, după care a fost condus cu 9-4 într-a doua. În ciuda unor eforturi disperate de a întoarce scorul, fostul campion mondial a fost eliminat de englezul venit din calificări.

Holt a reușit cel mai mare break de până acum la Crucible, 140 de puncte. "Am participat la acest turneu de atât de multe ori, știind că pot să joc bine, dar nesimțindu-mă deloc comod în arenă. Acum, a fost altfel și m-am bucurat enorm", a explicat englezul în vârstă de 37 de ani la final.


Următorul adversar al lui Holt va fi galezul Mark Williams.

5 campioni mondiali au fost eliminați deja în primul tur de la Crucible: Stuart Bingham, Peter Ebdon, Graeme Dott, Shaun Murphy și Neil Robertson.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.