Tenis

Simona Halep încă se resimte înaintea debutului de la Stuttgart » Ce zice despre prezența la Rio

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 20 April 2016

Simona Halep a vorbit înaintea debutului de mâine, de la turneul de la Stuttgart. Românca încă se mai resimte după accidentarea la gleznă, însă e convinsă că poate juca. 

"Mă simt bine, mai bine ca la finalul săptămânii trecute, când am avut probleme la gleznă. Acum simt doar puţină durere şi pot juca fără probleme. Totuşi, deşi am avut probleme sâmbătă, am jucat la nivel maxim, contra a două jucătoare foarte bune.

Îmi pare rău că nu am câştigat cu Germania, dar acum sunt pregătită să joc primul meu turneu pe zgură şi să revin să fac meciuri bune în circuit.

Mi-am luat o zi de odihnă, apoi la muncă. Anul trecut, am avut atâtea probleme pe suprafaţa pe care am crescut, încât acum vreau doar să fac mai bine", a declarat Halep conform oktennis.it citat de News.ro.

...despre atmosfera de la Cluj: "Este foarte frumos, dar sper ca de genul ăsta de atenţie să aibă parte şi alte fete: suntem atâtea în România în primele 100 şi 200 din lume. Copiii trebuie să continue să-şi urmeze visul, dacă vor să fie campioni sau campioane şi trebuie să se antreneze foarte bine.

...despre JO de la Rio: "Va fi foarte frumos. Anul acesta îmi voi schimba puţin programul pentru că trebuie să fac turneul de la Montreal, să mă duc la JO şi apoi la Cincinnati, competiţii ce vin una după alta, dar concursul de la Rio este extrem de important pentru noi şi pentru ţara noastră".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.