Gimnastica

Gimnastica românească, subiect amplu dezbătut în presa internațională: "Noua normalitate - Jocurile Olimpice fără gimnastele românce"

Sursa foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 20 aprilie 2016

Pentru prima dată în 48 de ani, echipa feminină de gimnastică a României a ratat prezența la Jocurile Olimpice, iar eșecul româncelor nu a trecut neobservat nici de presa internațională, care a tratat pe larg subiectul. 

Jurnaliștii de la The Guardian scriu că facilitățile de care dispun gimnastele noastre nu sunt nici măcar aproape de nivelul celor din străinătate, însă pun eșecul și pe seama ghinionului de a nu le avea în lot pe Larisa Iordache și Laura Jurca, accidentate.

"În zilele de glorie ale gimnasticii românești, sportivele nu ar fi fost nevoite să se califice la Olimpiadă în luna aprilie. Gimnastele ar fi rezolvat această problemă la Campionatul Mondial din anul anterior, cu o clasare în primele opt echipe", notează britanicii.

Publicația realizează și o cronologie a rezultatelor din ultimii ani, care anunțau acest eșec. În 2014, la Campionatul Mondial, România a fost aproape de a rata finala pe echipe, însă evoluțiile foarte bune ale Larisei Iordache au propulsat România în primele opt echipe. 

Canadianul Rick McCharles, fost antrenor și arbitru, nu consideră că lucrurile se vor ameliora.

"Nu sunt sigur că vom mai revedea România în primele patru patru națiuni. Vor avea staruri individuale, dar e posibil ca țări ca Marea Britanie, Canada sau Franța să fi depășit România pentru mult timp. Când noi națiuni concurează cu Statele Unite, China și Rusia, vom merge mai departe către o nouă normalitate."

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.