Simona Halep a pierdut ieri în fața Laurei Siegemund cu 6-1, 6-2, un meci pe parcursul căruia a acuzat probleme medicale.
Suprafața roșie continuă să nu fie prietenoasă cu Simona Halep. După ce a început sezonul pe zgură la Cluj-Napoca, unde a adunat o victorie și o înfrângere, românca a continuat parcursul la Stuttgart.
Favorită patru, Simona a întâlnit-o ieri în turul al doilea pe Laura Siegemund, 71 WTA, venită din calificări.
De la Cluj, românca a plecat cu probleme la glezna stângă, după ce a căzut în timpul meciului cu Andrea Petkovic. Se pare că timpul nu a fost suficient pentru ca accidentarea să se vindece fiindcă Simona a intrat pe teren cu ambele glezne bandajate. Neputința ei a fost evidentă, deplasarea în teren suferind, dar și adversara a intrat hotărâtă în teren, cu multă dorință și cu un plan bine stabilit.
Tratament la vestiare
Avându-i în tribune pe mama și pe tatăl său, Simona nu a părut că se regăsește deloc pe parcursul meciului. A chemat medicul, a mers la vestiare pentru tratament, dar nu a existat nicio poțiune magică. Suferința a rămas acolo, iar românca s-a înclinat într-o oră și nouă minute cu 1-6, 2-6.
Anul trecut, Halep ajunsese până în semifinale la acest turneu, iar faptul că nu și-a putut apăra punctele va face ca românca să mai coboare în clasament. Într-o ierarhie la zi, Halep deja a alunecat de pe șase pe șapte, iar la finalul turneului, dacă Roberta Vinci ajunge în semifinale, Simona va ajunge pe opt. Italianca va juca în sferturi de finală împotriva celei care a învins-o ieri pe Simona.
Trei mingi de meci
Monica Niculescu a pierdut dramatic ieri în turul al treilea al turneului de la Stuttgart în fața Petrei Kvitova. Românca a avut trei mingi de meci în setul al doilea, dar nu a reușit să le concretizeze, iar cehoaica, pe care a învins-o în luna februarie în Fed Cup, s-a impus cu 2-6, 7-6 (5), 6-2 în două ore și cincisprezece minute.
"A fost o luptă incredibilă în setul al doilea, nu-mi aduc aminte când a fost ultima oară când am câștigat un meci salvând puncte de partidă. Poate e chiar prima oară", a spus Kvitova.
Duminica trecută, la Cluj, Monica a fost învinsă de Andrea Petkovic, după ce a avut două șanse de a încheia partida.
Înfrângere dublă la Istanbul
Sorana Cârstea și Andreea Mitu au pierdut ieri în turul al doilea la Istanbul. Sorana, care în turul precedent a trecut de campioana en titre a competiției, Lesia Țurenko, s-a înclinat ieri în fața turcoaicei Cagla Buyukakcay, 118 WTA, cu 4-6, 2-6.
Românca de pe locul 138 a ajuns pe tablou din calificări. Mitu, 113 WTA, a fost învinsă de Stefanie Voegele, 116 WTA, cu 6-4, 6-1.
{{text}}