Înainte de confruntarea de ieri, spaniolul clasat pe locul 37 mondial nu știa prea multe despre adversarul său din turul al doilea.
A întrebat însă în stânga și în dreapta, a adunat informații, și-a pus la punct planul de joc și a intrat cu încredere pe teren. Experiența superioară a lui Garcia-Lopez l-a copleșit pe mai tânărul său adversar, care venea după o victorie prețioasă la campionul din 2013, Lukas Rosol. A fost un 6-3, 6-3 solid, care îl duce pe iberic între primii 8 la București.
"Sunt mulțumit pentru victorie. Niciodată nu e ușor să joci primul meci într-un turneu și cu adversar dificil, dar am putut să produc un nivel bun", a spus Garcia. "Tot timpul am fost în față, în setul al doilea am avut repede șanse de break, iar lucrurile s-au simplificat pentru că eu am servit bine și adversarul meu nu a putut să mă amenințe. A fost genul de meci pe care ți l-ai dori de fiecare dată", crede Guillermo.
Nu e ușor nici când adversarul e o necunoscută. "Din ce mi s-a spus, a fost ceea ce așteptam. El e un jucător care încearcă să domine cu dreapta, are un serviciu destul de bun, dar cu reverul nu deranjează atât de mult. Incomodează doar atunci când lovește din interiorul terenului. Cred că nu l-am lăsat să-și facă jocul, am variat foarte bine cu mingile tăiate sau liftate, alteori fiind foarte agresiv și cred că asta l-a incomodat, nu reușea să intre în jocul lui și n-a putut să facă ceea ce-i place în teren", a descris Garcia-Lopez cu acuratețe tactica de joc.
Mentalul important
În sferturile de finală, spaniolul îl va întâlni pe argentinianul Guido Pella, finalist în februarie la Rio de Janeiro. Cei doi s-au mai înfruntat în 2014, la Buenos Aires, și s-a impus atunci sud-americanul.
"Acel meci face parte din trecut. Acum e ceva nou, dar, evaluând un pic actualitatea, el este în momentul cel mai bun al carierei, de aceea cred că va fi foarte dificil. E stângaci, incomod pentru un dreptaci, mai ales că are reverul cu o mână, ca mine. Va fi greu din toate punctele de vedere, şi mental şi fizic, vor fi schimburi lungi de mingi. Cel care va fi cel mai tare din punct de vedere al mentalului, acela va câștiga", a decretat Guillermo.
{{text}}