Liga 1

Umiliți și neplătiți » Ploieștenii nu și-au primit nici ei salariile "Nu are rost să mă plâng"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 22 aprilie 2016

Ionel Gane, antrenorul Petrolului, încă mai crede în rămânerea echipei în prima ligă, deși a fost învinsă pe teren propriu cu 0-4 de FC Botoșani și a rămas ultima în play-out. Tehnicianul spune însă că sunt și probleme cu banii la echipă.

"Cei de la Botoșani s-au mobilizat mai bine. Au avut ocazii bune, dar când intri la pauză cu 0-3 e greu să mai revii. Situația era grea de când am venit. Nu are rost să mă plâng. Sper să nu mai avem o seară atât de neagră. E foarte greu ca jucătorii să aibă un randament bun când trec prin astfel de momente.

Este un blocaj, care e foarte greu de controlat. Sunt restanțe financiare de câteva luni, dar asta nu scuză înfrângerea noastră de azi. Conducerea va decide soarta echipei din vară", a spus Ionel Gane la Digisport.

Alberto Cobrea, portarul Petrolului, recunoaște că înfrângerea cu FC Botoșani a fost extrem de dureroasă, însă nu-și pierde speranța în a-și salva echipa de la retrogradare.

"A fost o înfrângere foarte dureroasă. Meciul de azi ne-a dat o palmă. Poate n-am intrat determinați la fel ca în celelalte partide. E o presiune foarte mare pentru noi. Azi s-a întâmplat să fie așa, nu-i nimic, trebuie să uităm.

Mai avem meciuri de jucat. Îmi pare rău pentru că ne antrenăm zi de zi și tot vestiarul se gândește doar la fotbal. Avem speranțe până la sfârșit. Nu știe nimeni viitorul echipei. Luni se discută iar insolvență, e al treilea sau al patrulea proces, nu mai înțelegem nici noi nimic", a spus Cobrea la Dolcesport.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.