Mihai Costea a marcat trei goluri în victoria formaţiei sale, Al Ittihad Kalba, în meciul cu Ras Al Khaimah, 4-2.
După această victorie, formaţia atacantului român este la un pas de promovarea în prima ligă din Emiratele Arabe Unite, după doar un an.
Cu două etape înainte de final, Al Ittihad Kalba este pe locul doi, care asigură promovarea, cu 37 de puncte, cu două avans faţă de locul trei şi două în minus de primul loc.
Costea a avut o contribuţie decisivă pentru formaţia sa, marcând 17 goluri în 11 meciuri şi oferind 10 pase gol. Astfel, fostul jucător al Stelei a fost golgeterul competiţiei.
OFERTE IMPORTANTE PENTRU ATACANT
Mihai Costea, 27 de ani, a vorbit despre sezonul său şi despre cum s-a acomodat în Arabia Saudită, dar şi despre viitor.
"Pentru mine a fost o perioadă foarte bună. Mă bucur că prin golurile mele contribui la promovare.
Cu siguranță voi continua aici chiar dacă am patru oferte de la echipele din prima ligă. Am semnat un contract pe șase luni cu o clauză care spune că pot pleca liber de contract în vară, chiar dacă promovăm. Eu mă simt minunat aici și sigur voi continua. Lumea imi apreciază munca, iar eu îi răsplătesc prin evoluții.
Şeicii noştri vor să investească mulţi bani în vară şi au pretenţii la un trofeu", a spus Costea, pentru DigiSport.
{{text}}