Preşedintele BRD Trophy, Bogdan Enoiu, spune că vor căuta soluţii pentru menţinerea turneului în Bucureşti.
Ediţia 2016 a concursului ATP 250 de la Arenele BNR a stat sub semnul întrebării până cu puţin timp înainte de ziua startului propriu-zis. Apoi, deţinătorii licenţei, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, cei care au numele în titulatura turneului, au spus că se gândesc la mutarea acestuia în altă parte din cauza problemelor legate de Arena Centrală.
Aceasta nu mai prezintă siguranţă şi, prin urmare, nu a putut fi folosită în acest an. În schimb, s-a amenajat un alt teren principal, cu tribune mobile şi aproximativ 2.200 de locuri. Chiar şi aşa, în zilele cu vreme bună, locurile au fost ocupate. E inevitabilă însă plecarea turneului spre altă destinaţie?
"Situaţia e destul de complicată juridic, e o entitate care e proprietară asupra bazei, în speţă BNR-ul, care are nişte limitări legale în a reface arena", a explicat ieri Bogdan Enoiu, preşedintele turneului.
Acesta s-a implicat masiv, concret, dar şi afectiv în organizarea competiţiei de 14 ani încoace. "Încercăm să mobilizăm toate autorităţile statului, să punem lucrurile cap la cap şi să vedem dacă e fezabilă o arenă de 5.000 de locuri pe poziţia arenei vechi, să facem ceva durabil, pentru următorii 20 sau 30 de ani. Ar trebui consolidată şi, eventual, extinsă, modernizată. Dacă nu, să vedem ce soluţii avem în Bucureşti şi să decidem", a adăugat el.
Un împrumut pe 2 ani
"Suntem presaţi de timp, domnul Ţiriac ar putea să-l ducă în altă parte, concurenţa fiind Milano şi Budapesta. Până în iulie trebuie dat un răspuns la ATP, pentru derogări şi alte chestiuni de genul acesta". Există însă şi varianta unui "împrumut" al licenţei.
"Ideal ar fi şi dacă turneul pleacă un an sau doi, să avem ceva unde să se poată întoarce. Ilie Năstase şi Ion Ţiriac s-au supărat pe situaţia asta, e normal, e o parte din viaţa lor acolo. Dar publicul a venit în fiecare an. Sâmbăta şi duminica în ultimii patru ani s-a jucat cu casa închisă, ideal ar fi să se găsească o soluţie să se întâmple tot aici, în Parcul cu Platani. E atmosferă frumoasă, jucători buni vin în fiecare an, se vede tenis de calitate".
Enoiu crede chiar că se poate face mai mult. "Când noi jucam trei finale de Cupa Davis, americanii trimiteau oameni pe Lună, acum şi-au făcut planul pentru 2020 să trimită echipaj pe Marte şi noi suntem tot cu arena construită atunci, în 1972. Trebuie să-ţi pui ştacheta mai sus în fiecare an, să ai ambiţii!", a încheiat el.
{{text}}