Liga 1

10 pentru nota 10! Gazeta explică de ce "astralii" au ajuns la un punct de titlu

Niculae, 33 de ani, e aproape de al doilea titlu în carieră, după cel luat în Giulești în 2003

Articol de Eduard Apostol, Liviu Manolache  —  Saturday 30th of April 2016 12:00

Cifrele sunt aliatele elevilor lui Șumudică. Ofensiva giurgiuvenilor a fost fulminantă, iar evoluțiile încântătoare ale lui Denis Alibec, golgeterul lui 2016, au făcut uitată plecarea lui Constantin Budescu în China.

1. Astra are cele mai multe:

  • goluri marcate: 58
  • goluri din careu: 47
  • goluri din afara careului: 11
  • goluri cu stângul: 23
  • goluri din fază fixă: 19

2. O medie de 10,5 șuturi / meci a avut liderul în primele 34 de etape, cea mai mare dintre cele 6 echipe care au participat şi în play-off.

3. Lotul compact: 27 de jucători au evoluat pentru Astra în 34 de etape. Un număr mai mic găsim numai la CSMS Iași - 24.

4. Un atacant de clasă: Alibec a contribuit la 24 dintre cele 58 de goluri înscrise de giurgiuveni - 15 goluri, 5 pase, 4 penalty-uri obţinute!

5. Oportunism: 10 penalty-uri pro, cele mai multe dintre toate cele 6 echipe din play-off. 9 au fost transformate.

6. Doar 3 fotbaliști dintre cei utilizați de Șumi au mai câștigat titlul în România. Florin Lovin, de două ori, 2005 și 2006 cu Steaua, Daniel Niculae, 2003 cu Rapid, și Adrian Scarlatache, 2007 cu Dinamo.

7. Cele mai multe victorii: 20, la număr, și 10 remize au "astralii" în cele 34 de jocuri disputate. Ultimele două echipe care au scos acelaşi număr de puncte, 70, după 34 de etape şi au câştigat campionatul au fost Unirea Urziceni în '08/'09 şi Oţelul în '10/'11, ambele dispărute!

8. Reprize secunde importante, nu doar prin prisma detașării pe tabelă în meciuri-cheie, precum cu Steaua, cu Dinamo, cu Viitorul sau cu ASA: de 9 ori a intrat Astra condusă la pauză, de 5 ori reuşind să scoată cel puţin un punct (1 victorie - 4 remize).

9. Experiență competițională: numai 2 fotbalişti au debutat în L1 în acest sezon, Ninos Gouriye şi Romario Moise.

10. Serie eficientă și moral beton: 12 meciuri consecutive fără înfrângere a avut Astra în ediția curentă, record în istoria clubului.

Găman, niciun "roșu"!

Valerică Găman, 27 de ani, deține un record personal remarcabil. Nu doar că este cel mai experimentat la capitolul prezențe în Liga 1 dintre toți jucătorii utilizați de către Șumudică, dar el nu a primit niciun cartonaș roșu în campionat, în 9 sezoane disputate până acum!

3 căpitania avut Astra în ediţia curentă: Budescu - 16 partide, Enache - 2 şi Găman - 16

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.