Liga 1

A fost NE-BU-NI-E în cantonamentul Astrei la golul Pandurilor: "A explodat camera, am rupt paturile de cât am sărit!"

Foto Astra Giurgiu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 01 May 2016

Jucătorii Astrei au început să sărbătorească titlul de campioană imediat după încheierea  partidei Steaua - Pandurii, 1-1, remiză care a făcut-o, matematic, campioană pe formația din Giurgiu.

"Sunt foarte fericit, nici nu vă dați seama prin ce momente trecem. E cel mai frumos sentiment din viața mea și sper să mai trăiesc așa ceva. Am urmărit cu ceva emoții meciul Stelei, dar important e că s-a terminat și suntem campioni. Avem meci mâine, o să-l jucăm și o să fim corecți până la capăt.

Am fost mereu pe primul loc, am avut mereu prima șansă și asta cred că a contat. Meciul cu Steaua cred că a fost cel mai important", a spus Alibec la Digi.

Florin Lovin a povestit care a fost atmosfera în cantonamentul  Astrei: "Sper cu tărie că ne vom califica în Champions League. Este al treilea campionat câştigat, un titlu pe deplin meritat. Cel mai important moment a fost victoria cu Steaua, de acasă. Mă bucur că i-am bătut, ca să nu existe dubii despre cine merită să ia campionatul.

La golul Pandurilor a explodat camera, am rupt paturile. Mulţi dintre noi am consumat băuturi alcoolice şi se simte :D Glumesc! E o bucurie imensă, puţin umbrită pentru că nu avem mulţi fani care să se bucure pentru noi. Am dovedit că suntem echipa cea mai puternică, cu cel mai bun atac şi cea mai bună apărare.

A fost determinant Alibec, dar trebuie să ne gândim că a fost ajutat şi de ceilalţi jucători. Am avut un lot foarte omogen. Nu am întâlnit o echipă în carieră în care fiecare jucător să fie prieten cu restul colegilor", a spus Lovin la Digi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.