GSP.RO vă prezintă trofeul pe care îl va primi câștigătoarea ediției din acest an a Ligii 1.
Acesta a fost executat în Italia, la una dintre cele mai cunoscute fabrici din Peninsulă. "Trofeul a fost făcut de familia Sartor, una dintre cele mai renumite din Italia! Au început producția de cupe și trofee în 1978, iar de atunci produsele lor ajung în toate țările lumii, la cele mai importante competiții", spun oficialii Ligii.
Trofeul e făcut din alamă argintie, are 46 de centimetri înălțime și a costat 4.700 de lei, adică puțin peste 1.000 de euro.
Nu este pentru prima dată când LPF achiziționează trofee din Italia. S-a întâmplat și în urmă cu un an, când Iorgulescu a cumpărat alte cinci. Unul a fost expus pentru mult timp la intrarea în sediul Ligii, al doilea a fost decernat la Iași, Stelei, pentru titlul din sezonul trecut, al treilea a ajuns tot în vitrina Stelei, pentru câştigarea Cupei Ligii, al patrulea a fost oferit de LPF lui Hagi la împlinirea vîrstei de 50 de ani, iar cel de-al cincilea a ajuns la Franco Baresi, care a venit la București în 2015 la invitația lui Iorgulescu.
{{text}}