GSP special   •   Tragedie   •   DECES

Dinamo a făcut câteva precizări importante despre contractul cu Puls și viza medicală a lui Ekeng: "Am avut trei salvări la stadion!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 07 mai 2016

Clubul Dinamo a emis un comunicat în care a lămurit situația serviciului de ambulanță Puls, cu care a avut contract la meciul dintre cu Viitorul, scor 3-3, unde Patrick Ekeng a leșinat pe teren și a decedat apoi, la spital.

"FC Dinamo București a asigurat nu doar minimum necesar de ambulanțe (două), conform regulamentelor competiționale, ci a contractat trei ambulanțe pentru acest meci. Aceste ambulanțe au fost dotate corespunzător pentru intervențiile în regim de urgență, potrivit reprezentanților serviciului de ambulanță contractat. Acest fapt a fost confirmat la ședința tehnică de dinaintea partidei în cadrul raportului de organizare a jocului.

Legat de intervenția medicală, nu putem comenta mai mult decât ceea ce transmite medicul echipei, Liviu Bătineanu: "Jucătorul s-a prăbușit pe teren. Am intrat imediat, fără a mai aștepta permisiunea arbitrului, și am început primele manevre de resuscitare. Am controlat și eliberat căile aeriene superioare. Jucătorul avea puls și respira. S-a solicitat ambulanța, care a hotărât transportarea în serviciul de urgență. În timpul transportului, care a durat aproximativ două minute, s-a început masajul cardiac extern deoarece jucătorul a făcut stop cardio-respirator.

Imediat a fost preluat de serviciul de urgență, care a început manevrele de resuscitare. Precizez că jucătorul a efectuat vizita medicală în data de 12 ianuarie 2016 la Institutul Național de Medică Sportivă. Fiind jucător nou cooptat în lotul nostru, investigațiile medicale au fost completate, față de cele standard prevăzute de regulamente, la o altă clinică, prin efectuarea unui examen de ecocardiografie. În urma examinărilor, jucătorul a fost declarat apt pentru antrenamente și competiții", se arată în comunicat.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.