Generațiile Steaua '86 și Steaua 2006 s-au înfruntat aseară într-un meci caritabil la Polivalentă în sprijinul lui Mihai Neșu, prezent și el în sală.
"Eroii nu mor niciodată" a fost unul dintre bannerele afişate aseară de galeria Stelei în Sala Polivalentă. Şi nu multe sunt ocaziile în care densitatea de vedete strânse pe acelaşi teren să justifice un asemenea mesaj din partea fanilor.
"Uniţi pentru Mihai", meciul organizat în scopuri caritabile pentru fostul fundaş stânga Mihai Neşu, i-a reunit sub acelaşi acoperiş pe Duckadam şi Dică, Belodedici şi Goian, Balint şi Neaga sau Bumbescu şi Nicoliţă.
Adică "Steaua '86" contra "Steaua 2006", două generaţii care au scris istorie pentru roş-albaştri. Trupa care a adus Cupa Campionilor Europeni la Bucureşti şi cea care a izbutit cel mai lung traseu continental postrevoluţionar al unei formaţii româneşti, semifinala Cupei UEFA.
"Ești un supraom"
În tribune, suporterii au amintit de vremurile care cutremurau arena din Ghencea, au trăit ca la un live penalty-urile de la Sevilla transmise pe ecranele sălii, iar pe parchet legendele steliste, mai rotunde sau mai leneşe decât în vremurile de glorie, au arătat că păstrează încă glezna fină sau spiritul jocului-spectacol consacrat de roş-albaştri. Dică a marcat în stil de showman, inconfundabilul Belo a arătat aceeaşi alură imperială, iar Nicoliţă are încă în sânge celebrele sale sprinturi pe flanc.
Toate au avut însă un numitor comun: un sprijin pentru Mihai Neşu, aplaudat la scenă deschisă pentru lupta sa cu destinul. "Eşti un supraom şi te iubim", i-a spus Gabi Balint. Iar Tudorel Stoica i-a transmis în mod simbolic trofeul în miniatură al Cupei Campionilor Europeni: imaginea unui eveniment pentru un campion!
Steaua '86 - Steaua 2006 11-13
Steaua '86: Duckadam, Gherasim, Bărbulescu, Bumbescu, Belodedici, T. Stoica, Majearu, Balint, Rotariu, Prodan, Radu II, Miu, Ciocoiu, Aliuţă, A. Stoica. Antrenor: A. Iordănescu
Steaua 2006: Cernea, Ogăraru, P. Marin, Ghionea, D. Goian, M. Rădoi, Paraschiv, Lovin, Opriţa, Nicoliţă, Boştină, Neaga, V. Iacob, N. Dică. Antrenor: O. Protasov
{{text}}