Fotbal   •   Liga 1   •   JUCĂTOR DECEDAT PE TEREN

Acuze între colegi la INMS după ce Ekeng a primit aviz medical: "Ăştia nu au avize de liberă practică!"

Decesul lui Ekeng a dus la acuze între medici // FOTO Alex Nicodim

Articol de Marius Mărgărit   —  vineri, 13 mai 2016

Cardiologul Maria Marinescu de la INMS îşi acuză colegii care i-au dat avizul medical lui Ekeng.

Director adjunct la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Bucureşti, Simona Nanoveanu, recunoaşte că "e cam mare discordanţa dintre avizul nostru pe cardiologie şi ceea ce au găsit cei de la IML în cazul lui Ekeng. După cum arată raportul lor, da, pare că era bolnav! Dar aceea a fost concluzia Mariei Marinescu, specialistul nostru cardiolog, că era normal. La control a scris în fişă că a descoperit nişte modificări pe electrocardiogramă. Nu e ceva deosebit la sportivi, dar dânsa a cerut şi o ecocardiogramă, considerând că modificările respective sunt particularităţi legate de fenotipul sportivului. Adică o combinaţie între bagajul genetic şi factorii de mediu".

Nanoveanu a adăugat că "în fişa de la noi, luată de Procuratură, nu apăreau şi alte ecografii, din Franţa de exemplu, cum a spus doamna Marinescu în presă. E doar ecocardiografia de la Medas, care a ieşit normală"

"Aşa am vrut eu!"


Surse de la INMS susţin că "de ani buni, între doctoriţa Marinescu şi conducere sau colegi e un conflict crunt". Maria Marinescu confirmă parcă: "Nu e o problemă legată de mine în cazul Ekeng. Eu am pus parafă pe fişa de cardiologie, problema e la ceilalţi medici de aici care au dat avizul medical. Niciunul nu are aviz de liberă practică, verificaţi la Colegiul Medicilor! Legea îmi dă autonomie deplină ca specialist. N-am văzut nicio anomalie la Ekeng, cardiac era normal. Am cerut şi ecocardiogramă fiindcă aşa am vrut eu! Singura anomalie este că ăştia de aici sunt nişte infractori!"

"Dacă directoarea Nanoveanu şi-a permis să îmi comenteze diagnosticul, a comis o infracţiune!"

Maria Marinescu, cardiolog INMS

"Toţi medicii noştri au aviz de liberă parctică, am verificat. E un delir ce spune doctoriţa Marinescu"

Simona Nanoveanu, dir. adj. INMS

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.