Oțelul Galați a intrat în procedura de faliment pe 1 aprilie, la câteva zile după ce echipa retrogradase oficial în Liga a 3-a. Campioana de acum 5 ani a început să aibă probleme din septembrie 2012, când echipa a fost preluată de Dan Adamescu.
Acum, suporterii echipei fac tot posibilul să ducă tradiția acestui club mai departe, chiar dacă deocamdată este doar o continuatoare morală.
"Toţi suporterii echipei Oţelul Galaţi, uniţi într-un singur ţel comun, au pornit pe drumul renaşterii echipei de suflet a multor generaţii de oţelari. Noul club înfiinţat, numit Suporter Club Oţelul Galaţi este continuatorul moral al fostei campioane a României din 2011, legitimitatea sa fiind dată de suporterii care sunt în acest moment parte activă a acestei mişcări.
Clubul va fi organizat pe modelul socios, model de succes în tot fotbalul mondial, membrii cotizanţi având puterea de a decide viitorul propriei echipe. Suporterii au decis să ia în propriile mâini destinele Oţelului Galaţi, pentru a nu mai permite să se întâmple ceea ce sa întâmplat din 2011 până în prezent.
Alături de acest proiect au venit cu inima deschisă ultimii antrenori care au activat la echipa de seniori a Oţelului Galaţi înainte de a intra în faliment, Stelian Bordieanu şi Sorin Haraga, foste glorii oţelare, care au ajutat cu experienţa lor noul club. Numele celor doi dă noului proiect greutate, lucru dovedit şi de faptul că majoritatea antrenorilor de la Centrul de Copii şi Juniori sunt în acest moment parte din Suporter Club Oţelul Galaţi. Paşii făcuţi până acum de Suporter Club Oţelul Galaţi sunt importanţi şi au rolul de a dovedi că e un proiect serios.
Ministerul Jusitiţiei şi-a dat acordul pentru noua denumire, o primă etapă fără de care nu se putea merge mai departe. Cea mai recentă hotărâre a suporterilor a fost votarea în mod democratic a noii sigle a clubului. Aceasta îmbină trecutul cu prezentul, optându-se pentru o siglă care a fost prezentă pe tricourile Oţelului în anii '90 şi care a primit un aspect modern, conform regulilor graficii
anului 2016.
Sigla este rezultatul muncii unei echipe talentate de graficieni din rândul suporterilor, fiind însă supusă aprobării întregii comunităţi de oţelari care şi-au dat acordul pentru folosirea ei. Culorile sunt roşu, alb, albastru, culorile reprezentative ale Oţelului ca şi
până acum.
În plus, am demarat demersurile pentru înregistrarea legală a noului logo, apoi vor urma restul de paşi legali necesari pentru a înscrie echipa în campionatul viitor, în paralel cu restul acţiunilor care au ca scop crearea unui club puternic în Galaţi şi care să atragă lângă ei pe toţi cei ce îşi doresc să susţină un club curat, unic în regiunea istorică Moldova", se arată în comunicatul noului club.
{{text}}