GSP special   •   Superreportaje   •   JOCURILE INVICTUS

REPORTAJ GSP Bătaie de joc în patria hârtiilor » MApN n-a găsit pe net informaţii despre înscrierea la Jocurile Invictus. Asta li s-a comunicat militarilor paralimpici, după un an de antrenamente

+5 Foto
Ionuţ Butoi a rămas pe marginea bazinului FOTO Cristi Preda

Articol de Maria Andrieş, Marius Mărgărit   —  duminică, 15 mai 2016

"Daţi un mesaj important pentru patrie. Sunteţi un exemplu pentru toţi cei care riscă să-şi piardă încrederea".

Asta le-a transmis ministrul Apărării, Roberta Pinotti, militarilor care vor reprezenta Italia la Jocurile Invictus. 17 italieni vor lua startul la competiţia găzduită de Orlando, Florida, între 8-12 mai, şi dedicată veteranilor şi militarilor răniţi în teatrele de război.

Franţa trimite o delegaţie de 30 de sportivi. E limita maximă admisă de organizatori. "Selecţia a fost dură, vrem multe medalii", anunţă site-ul oficial al Ministerului Apărării de la Paris, care a prezentat pe larg antrenamentele militarilor paralimpici francezi, la Fontainebleau şi în bazele sportive ale Armatei.

Participarea românească la Jocurile Invictus a început ca un exerciţiu de imagine şi a ajuns secret de stat pentru comunicatorii din MApN şi CSA. "Nu ştiu", "Nu e treaba noastră", "Ofiţerii de presă au plecat acasă". Sunt răspunsurile primite de la oficialii români, la întrebările despre militarii paralimpici.


"I-am încurajat să participe la anul"

În decembrie 2014, MApN a anunţat completarea regulamentului CSA Steaua "cu reglementări care să asigure condiţiile necesare antrenării veteranilor răniţi în teatrele de operaţii, ce urmează să participe la jocurile paralimpice Invictus".

Cinci militari au fost legitimaţi la Secţia Paralimpică a CSA. După un an şi ceva de antrenamente, la sfârşitul lui februarie au fost informaţi că nu vor participa la Jocurile Invictus de anul acesta, dar că există o speranţă pentru ediţia 2017.

"I-am încurajat pe oficialii români să trimită o scrisoare de intenţie pentru anul viitor. Nu ştiu nimic despre o eventuală scrisoare pentru ediţia de anul acesta. Tot ce pot spune e că au contactat Comitetul de organizare", ne-a declarat Julie Burley, purtătoarea de cuvânt a Fundaţiei Invictus.


MApN se încurcă în explicaţii

Pentru această absenţă, Biroul de presă al MApN a dat mai multe explicaţii contradictorii. În răspunsul scris trimis TVR, Ministerul susţine că înscrierea în competiţie nu era treaba lui, ci a voluntarilor de la grupul Invictus România.

Gazeta Sporturilor a solicitat, la rândul ei, o explicaţie scrisă şi a primit alt răspuns. Da, înscrierea este treaba Ministerului, dar Jocurile Invictus sunt un club select, unde nu intră oricine: "Solicitarea de participare la jocurile paralimpice Invictus nu implică, obligatoriu, acceptarea acesteia de către ţara organizatoare".

"Am depus cerere, dar nu ştiu când"

Mail-ul trimis de secţia de presă a MApN precizează că "în luna martie, pentru a sprijini eforturile grupului Invictus, şeful Statului Major General, general Nicolae Ciucă, a semnat şi înaintat scrisoarea de intenţie pentru participarea la Invictus Games 2017, din Toronto, Canada". Mesajul de la Minister nu precizează când au fost făcute demersurile pentru înscrierea la ediţia de anul acesta.

Colonelul Daniel Anghel, ofiţer de presă al MApN, spune că nu ştie cine s-a ocupat de relaţia cu organizatorii Jocurilor Invictus. .

- Domnule Anghel, MApN a trimis o scrisoare de intenţie şi pentru ediţia din 2016?

- Staţi să verific. (după zece minute) Da, s-a trimis sigur.

- Când a fost trimisă?

- De trimis, s-a trimis. C-o fi fost devreme, c-a fost târziu, nu mă întrebaţi, că n-am văzut scrisoarea. Durează să aflu, trebuie să mă interesez. Ei (Fundaţia Invictus n.red.) sunt fundaţie, nu ne comunică. Au anunţat doar lista cu cei care participă.

Am revenit cu întrebarea şi în zilele următoare. Subalternii ministrului Mihnea Motoc încă "adunau date", "cercetau". Săpau să dea de legea transparenţei în administraţia publică.

După două săptămâni, Biroul de Presă al MApN tot nu reuşise să afle ce angajat din Minister s-a ocupat de înscrierea militarilor de la CSA la Jocurile Invictus. În schimb, cei cinci sportivi paralimpici de la CSA au fost convocaţi la MApN, unde au avut parte de explicaţii oficiale.

"Nu ştiau cum se face înscrierea"

Abia după un an în care a fluturat stindardul participării la Jocurile Invictus, MApN şi-a pus problema înscrierii în competiţie. "De la minister ni s-a spus că documentaţia s-a transmis cam târziu pentru anul acesta, din lipsă de informaţii. Nu se cunoştea prea bine regulamentul. Sunt puţin dezamăgit, aş fi vrut să concurăm de acum", ne-a declarat Marian Nicula, unul dintre cei cinci militari.

Şi colegul lui Ionuţ Butoi a înţeles la fel lămuririle Ministerului: "Lucrurile au fost încurcate. Cererea a fost trimisă probabil cam târziu, la fel a venit şi răspunsul de la organizatori". Le acordă circumstanţe atenuante celor din MApN: "N-a fost vina lor. Nici ei nu ştiau exact cum se face înscrierea la concurs. E doar a doua ediţie, iar pe site-ul Invictus Games nu sunt prea multe informaţii. Ni s-a spus că n-a depins de ei. SUA, gazda din acest an, a invitat altă ţară. Am fost asiguraţi că vom participa anul viitor, în Canada".

"Invictus? Nu e în programul nostru!"

Cei cinci militari răniţi şi un antrenor sunt întreaga Secţie Paralimpică de la CSA, condusă de Călin Şerban. La începutul lui februarie, cei cinci au primit de la club trei biciclete speciale. Au costat în total 6.700 de euro, din care pentru recumbent bike s-au cheltuit în jur de 3.800 de euro. "Le-am comandat în decembrie, în ianuarie au început să sosească, am zis să aşteptăm să le primească toţi o dată", a explicat şeful secţiei.

- Domnule Şerban, pentru ce se antrenează sportivii dumneavoastră?

- Se pregătesc pentru competiţii naţionale şi internaţionale, conform calendarului Comitetului Naţional Paralimpic.

- Jocurile Invictus se află sau nu în acest calendar?

- Întrebaţi la Comitetul Naţional Paralimpic.

- Bicicletele noi erau destinate participării la Jocurile Invictus?

– Încă o dată: ca şi obiectiv, s-au pregătit şi pentru treaba respectivă. Ce vină are Clubul Armatei Steaua că nu au fost invitaţi? S-a produs o mare confuzie şi o mare nebunie pe tema asta. Secţia n-a fost înfiinţată doar pentru asta, este deschisă şi pentru alte persoane cu dizabilităţi care vor să practice sportul.

- La inaugurarea secţiei, ministrul de atunci al Apărării a susţinut că Jocurile Invictus reprezintă principalul obiectiv.

- Nu ştiu, nu pot să comentez treaba asta.

- Când aţi aflat că sportivii de la CSA nu vor participa la Jocurile Invictus?

- Pe la sfârşitul lui februarie. Tot ce-a ţinut de noi am făcut. I-am legitimat, ne-am afiliat la forul sportiv superior. Ne-am ocupat în primul rând de integrarea lor în viaţa sportivă. Cu Jocurile Invictus n-avem nici o legătură, aici s-a produs confuzia. La mine în program nu apare aşa ceva. Întrebaţi la Biroul de Presă al CSA.

Am întrebat la Biroul de Presă al CSA. "Doamnele au plecat acasă", a răspuns dispecerul. Era vineri, la ora 14:00. La încercările ulterioare de a le contacta, "doamnele" au răspuns închizând telefonul.

"Băieţii merită să fie acolo"

De militarii paralimpici se ocupă şi Grupul Invictus România. Maiorul Petre Luca, voluntar în cadrul acestei organizaţii, spune că s-au strâns 36.000 de lei, din donaţii, pentru ca sportivii români să fie prezenţi măcar în tribune, la competiţia din Florida.



- De ce nu pot concura?

- CSA a făcut tot ce-a putut. Înscrierea trebuie făcută prin acceptul României în acest club. Poate data viitoare.



- Cine achită costul deplasării în SUA?

- Noi, cu banii din donaţii. Băieţii merită să fie acolo. Nu suntem sponsorii lor, suntem prietenii lor, camarazii lor. Vor merge patru dintre ei, nu ştiu dacă va fi şi cineva de la CSA. Ionuţ Butoi are alte planuri, vrea să facă baremul pentru Jocurile Paralimpice de la Rio.



- Cu MApN cum colaboraţi?

- Noi am început proiectul în septembrie 2014, înainte de înfiinţarea Secţiei Paralimpice de la CSA. N-avem contacte cu MApN. Trebuie să delimităm un pic. Noi facem educaţie, de imagine se ocupă alţii. Avem şi prieteni civili, nu suntem doar militari în grup. Cu Ministerul n-avem treabă, suntem nişte oameni ca oricare.

29.000 €e bugetul anual al Secţiei Paralimpice de la CSA

Ce sunt Jocurile Invictus

Jocurile Invictus se dispută anual, începând din 2014. Sunt o competiţie internaţională la care participă militari răniţi în teatrele de război. Organizator este Fundaţia Invictus, cu sediul în Londra, aflată sub patronajul ducelui şi ducesei de Cambridge, al prinţului Harry şi al Ministerului Apărării din Marea Britanie. Ediţia 2016 va avea loc în perioada 8-12 mai, în Orlando, Florida. Vor lua startul 500 de sportivi din 15 ţări care se vor întrece la zece discipline, trei de echipă şi şapte individuale.

Cine sunt cei cinci militari paralimpici de la CSA

Costinel Slăniceanu (ciclism recumbent bike, tir cu arcul) – Forţele Speciale, şi-a pierdut un picior şi vederea la un ochi într-o misiune în Afghanistan

Ionuţ Butoi (înot, triatlon) – Vânătorii de Munte, imobilizat în scaun cu rotile, după o misiune în Afghanistan.

Eugen Mănăilă (tir cu arcul, înot) – Cercetaşi, rănit într-un atac al talibanilor, a stat în scaun cu rotile, acum merge din nou

Costel Stanciu (ciclism, şah) – Forţele Speciale, şi-a pierdut un picior în Afghanistan

Marian Nicula (atletism, ciclism) – Apărare CRBN (chimică, biologică, radioactivă şi nucleară), traumatism la ochiul stâng, într-un schimb de focuri în Afghanistan

"Ne dorim să contribuim şi noi la zestrea de medalii şi trofee a clubului Steaua"

Eugen Mănăilă, sportiv militar, pentru Mediafax

"Eu nu merg la Jocurile Invictus dacă nu concurez. Banii de deplasare s-au strîns din donaţii, nu mă duc să-i cheltuiesc ca turist"

Ionuţ Butoiu, sportiv militar paralimpic

"Prins în ghearele sorţii,

N-am plâns şi nu m-am zvârcolit"

"Invictus", de Williams Ernest Henley,

poemul care a inspirat Jocurile Invictus

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.