Tenis

Darren Cahill, amuzat de vestimentația Simonei: "Domnul Țiriac a vrut să îi dea 100 de dolari să își cumpere o pereche de blugi" » Care sunt obiectivele acestui sezon

Sursa foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 15 mai 2016

După turneul de la Madrid, Daren Cahill și Simona Halep au glumit pe rețelele de socializare de vestimentația jucătoarei, iar australianul a explicat care au fost motivele pentru care i-a cerut Simonei să-și cumpere o pereche nouă de blugi.

"Domnul Țiriac a încercat să îi dea 100 de dolari să își cumpere o pereche (n.r. de blugi) ca lumea. Avea blugii ăia rupți pe care i-a tot purtat în timpul turneului și i-am zis că, dacă o să aibă un turneu bun, poate o să se ducă să își cumpere o pereche de blugi normali. A doua zi după ce a câștigat turneul s-a dus la cumpărături și și-a cumpărat o pereche de blugi", a declarat Darren Cahill la Dolce Sport.

Antrenorul australian a vorbit și despre obiectivele Simonei din acest sezon și consideră că românca are abilitățile necesare pentru a câștiga un turneu de Mare Șlem.

"Simona a arătat că are abilitatea de a forța în turneele importante. Acesta este obiectivul meu, să îi dau șansa să aibă parte de acel succes la un Grand Slam până la urmă", a adăugat Cahill.

Simona Halep se pregătește pentru turneul de la Roland Garros, care va avea loc în perioada 22 mai - 5 iunie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.