Liga 1

VIDEO Gane la puterea a 4-a » Petrolul a câștigat cu Timișoara și continuă să spere la o minune

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 16 mai 2016

Petrolul a făcut spectacol pe propriul teren în meciul din etapa a 11-a de play-out cu ACS Poli Timișoara, scor 3-2.

Vezi meciul liveTEXT

PETROLUL - ACS POLI 3-2
A marcat:
Astafei 15 p., Zoubir 28 p., Pacar 75 / Nimely 67, Jenkins 90+2 (VIDEO)

Victoraș Astafei a deschis scorul după un sfert de oră dintr-o lovitură de pedeapsă obținută de Zoubir la o tragere de tricou a lui Miguel Suarez.

Ploieștenii au primit o a doua lovitură de pedeapsă în minutul 28, de această dată cel faultat a fost Astafei, care a fost agățat de portarul Smaranda în careu. Zoubir a transformat penalty-ul fără nicio problemă.

Bănățenii au revenit în joc în minutul 67, când Nimely, atacantul trecut pe la Manchester City, a trimis cu capul după un corner executat de Goga.

Cu un sfert de oră înainte de final Pacar a marcat și el cu un șut în cross. Jenkins a majorat din diferență în prelungirile meciului, însă scorul final a fost în favoarea "lupilor galbeni".

Chiar dacă a câștigat Petrolul rămâne ultima în play-out, cu 18 puncte, în timp ce ACS Poli Timișoara e o poziție mai sus și cu două puncte mai mult. Locul 6 care duce la barajul pentru rămânerea în Liga 1 e ocupat de FC Voluntari, care are 22 de puncte.

Timişoara a pierdut la Ploieşti, iar cele două sunt aproape de a repeta sezonul 1987/88, la finalul căruia Poli şi Petrolul au picat împreună în B.

14 puncte
a strâns "Jerry" Gane pe banca Petrolului în 9 jocuri, exact câte au adus impreună precedenţii 4 tehnicieni care au condus gruparea prahoveană în stagiunea curentă, este vorba de Selymeş, Tudor, Stoichiţă şi Schumacher.

Echipele de start:

Petrolul: Cobrea - David, Mișelăricu, Benga, Begeorgi - Guerriero - Gavrilă, Zoubir, Mareș, Ziani - Astafei
Rezerve: Popescu, Paolucci, Markos, Pacar, Bucșa, Beța, Stana

ACS Poli: Smaranda - Melinte, Bocșan, Cânu, D. Popescu - Bărbuț, Jenkins, M. Suarez, Goga - Rajcomar, Nimely
Rezerve: Contra, Doman, Sorescu, Croitoru, Fridrich, Zicu, Elek

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.