Tenis

Veste proastă pentru fanii tenisului! Roger Federer nu va participa la Roland Garros

Sursa foto: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 19 mai 2016

Roger Federer a anunțat astăzi că nu va participa la ediția din acest an a turneului de la Roland Garros. Astfel, elvețianul își va întrerupe seria de participări succesive la 65 de turnee de Grand Slam.

Roger Federer a suferit o operație la genunchi în luna februarie a acestui an și a reveit pe teren în aprilie, când s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Monte Carlo, în timp ce la turneul de Roma a  fost eliminat în "optimi".

"Îmi pare rău să anunț că am luat decizia de a nu participa la ediția din acest an a Openului francez. Am făcut mici progrese legate de condiția mea fizică, dar încă nu sunt la 100% și simt că mi-aș asuma un risc inutil dacă aș juca la acest turneu deși nu sunt pregătit.

Această decizie nu a fost ușoară, dar am luat-o pentru a mă asigura că voi putea juca în restul sezonului și pentru a mă ajuta să-mi extind perioada carierei.

Rămân la fel de motivat și entuziast ca întotdeauna și planul meu este să ajung la cea mai bună condiție fizică înainte de a mă întoarce în circuitul ATP pentru sezonul pe iarbă. Îmi pare rău pentru fanii mei din Paris dar în mare parte sunt nerăbdător să revin la Roland Garros în 2017", a scris elvețianul de 34 de ani într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook.

Roger Federer este câștigător a 17 turnee de Grand Slam și s-a impus la Roland Garros în anul 2009, când l-a învins pe suedezul  Robin Söderling.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.