Fotbal   •   Liga 1   •   OFERTĂ

Andone confirmă discuțiile cu Dinamo » Condițiile pe care le pune antrenorul + Când va fi prezentat

FOTO: Alex Nicodim

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 20 mai 2016

Ioan Andone 56 de ani, are mari șanse să semneze cu Dinamo după despărțirea "câinilor" de Mircea Rednic. Tehnicianul a recunoscut discuțiile cu Ionuț Negoiță. 

"Am vorbit de câteva ori cu Negoiță. Sunt niște discuții, n-am semnat contractul. Vom vedea în zilele următoare când mi se va prezenta situația.

El m-a sunat imediat după finala Cupei. I-am zis că mă bucur că m-a căutat, atât timp cât au antrenor, nu avem ce vorbi. Am discutat abia după ce a reziliat cu Rednic.

La Dinamo este siguranță financiară. Echipa a ieșit din insolvență. Nu știu câte formații vor mai reuși asta. Că n-au 25.000 pe lună jucătorii, asta e altceva.


Bineînțeles că atunci când voi semna voi cere să mi se întărească lotul. Obiectivul ar fi minimum locul 2. Aș avea multe motive să revin. Sunt revanșe de luat. Ar fi o provocare. Fanii lui Dinamo sunt pe primul loc în Europa. Merită să le faci o echipă. ", a zis Ioan Andone la Dolce.

Ioan Andone va fi prezentat oficial luni.

5 trofee ca jucător

și 5 ca antrenor are Andone la Dinamo, unde a evoluat între 1983 și 1990 și a stat pe bancă în două rânduri, 2003-2005 și 2010-2011

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.