Adrian Ungur, singurul român de pe tabloul principal de la Roland Garros, a fost eliminat în turul 1.
Ungur, locul 204, a pierdut în trei seturi în fața lui Igor Sijsling, locul 123, scor 1-6, 2-6, 6-7 (5).
În primele două seturi, Sijsling, un lucky loser (n.r. a pierdut în calificări, dar a profitat de retragerea unui jucător de pe tablou), a făcut câte două break-uri, suficiente pentru a se impune. În setul trei, Ungur a fost condus cu 5-1, dar a revenit și a trimis setul în tie-break, unde a pierdut.
Ungur, jucător venit din calificări, va primi 30.000 de euro pentru că a jucat în turul 1.
{{text}}